Adrian Mutu a vorbit în presa din Italia despre Cristi Chivu! "Saltul este uriaș"

În weekend, Cristi Chivu va da primul test important de când a sosit la Inter, urmând să o întâlnească pe Juventus, în Serie A. Adrian Mutu a trecut pe la ambele echipe pe parcursul carierei de jucător și a prefațat meciul pentru presa din Italia, spunând totodată câteva cuvinte despre fostul său coechipier de la echipa națională.

Trailer serial documentar Adrian Mutu

Sursa video: Eurosport

După ce a antrenat mai multe echipe de juniori ale lui Inter, Cristi Chivu a făcut pasul la seniori la începutul anului trecut, când a acceptat propunerea primită de la Parma.
Echipa din regiunea Emilia-Romagna trecea printr-o perioadă dificilă, terminând serios pentru rămânerea în Serie A, dar antrenorul român a reușit să o salveze pe Parma, iar la finalul sezonului a prins șansa carierei.
După ce a dus-o pe Inter în două din precedentele trei finale ale Champions League, Simone Inzaghi a ales să părăsească formația din Milano, iar în locul său a fost numit Cristi Chivu, fostul căpitan al echipei naționale debutând la Campionatul Mondial al Cluburilor.
Având în vedere că numirea a venit cu puțin timp înainte de startul competiției, Cristi Chivu s-a folosit de turneu pentru a se familiariza cu jucătorii și a pregăti noul sezon.
Inter a început cu dreptul noua stagiune și a câștigat fără probleme duelul cu Torino, cu scorul de 5-0, dar ulterior a venit un rezultat total neașteptat și a pierdut pe teren propriu confruntarea cu Udinese, scor 1-2.

Adrian Mutu a vorbit despre Chivu

Sâmbătă, de la ora 19:00, Cristi Chivu va da primul test foarte important de când a preluat-o pe Inter, vicecampioana Italiei urmând să se deplaseze pe terenul lui Juventus, echipă ce pare că a redevenit, după mai mulți ani, o candidată la titlu.
Întrebat despre Cristi Chivu, Adrian Mutu a spus despre fostul său coechipier că are încredere în el, dar a punctat că saltul pe care l-a făcut este unul uriaș.
"A arătat lucruri importante cu echipa Primavera, apoi a plecat la Parma. Saltul este uriaș.
Poate deveni cu siguranță pregătit pentru nerazzurri, dar va fi nevoie de un parcurs. Oricum, am încredere în capacitățile sale", a declarat Adrian Mutu, conform Tuttosport.
Adrian Mutu a trecut pe la mai multe echipe din Italia, printre care Juventus și Inter.
La formația din Torino, fostul decar al echipei naționale a marcat 11 goluri în 46 de partide, în vreme ce în tricoul lui Inter a înscris de două ori în 14 meciuri.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo