Allegri, de partea lui Chivu în disputa de la distanță cu Conte: "Unul e favorit, altul outsider"
Publicat 01/01/2026 la 20:46 GMT+2
Max Allegri a comentat schimbul de replici dintre Cristian Chivu și Antonio Conte cu privire la echipele care sunt favorite la titlu în Serie A. Managerul lui Milan pare a fi de partea românului, dând de înțeles omologul de la Napoli a exagerat când a spus că ar fi o surpriză ca echipa sa să-și apere titlul, pentru că Inter, Milan și Juventus sunt mai puternice financiar.
Alex Ferguson: "Arbitrul s-a accidentat și ne-a dat primul titlu"
Sursa video: Eurosport
Serie A este cel mai echilibrat campionat de top din Europa. După 16 etape, Interul lui Cristi Chivu e lider, însă diferența până la locul 5, ocupat de Juventus, e de numai 5 puncte. Deși toate cele 5 formații au șanse reale la câștigarea Scudetto, niciunul dintre antrenori nu își asumă faptul că echipa sa e principala favorită și că ar fi un eșec dacă ar termina pe locul secund. Dacă în cazul lui Juventus, Milan și AS Roma ratarea titlului nu ar fi un capăt de țară, pentru Napoli, campioana en-titre, și Inter ar fi un eșec greu de digerat.
Antonio Conte este un expert în a muta presiunea în taberele adverse, iar în urmă cu câteva zile a făcut o afirmație controversată, spunând că ar fi o surpriză dacă Napoli ar câștiga din nou campionatul, spunând că Inter, AC Milan și Juventus au potențial financiar mai mare și au investit mult în transferuri.
"Este o călătorie care abia a început. Nu suntem pregătiți din punct de vedere structural, din mai multe motive. Astăzi, Juventus, Milan și Inter sunt diferite de toate celelalte echipe în ceea ce privește structura, echipele secunde și forța financiară. Nu poți să-ți bagi capul în nisip și să crezi că diferențele nu există. Trebuie doar te străduiești și încerci să reduci decalajul prin muncă asiduă", a spus Conte.
Max Allegri, opinie tranșantă despre dialogul aprins dintre Chivu și Conte
Chivu a fost rugat să comenteze declarația lui Conte și a dat dovadă de mare eleganță, nedorind să intre în polemică. Românul a punctat totuși că Napoli e campioana en-titre, iar faptul că nu și-a schimbat antrenorul, precum celelalte rivale e un avantaj enorm într-o luptă de anduranță cum e Serie A: "Nu mă interesează ce spune Conte. Napoli a câștigat Scudetto anul trecut, a făcut investiții semnificative pe piața transferurilor și nu și-a schimbat antrenorul".
Dialogul de la distanță dintre Conte și Chivu nu va face decât să crească tensiunea înaintea derby-ului dintre Inter și Napoli, programat pe 11 ianuarie, iar disputa dintre cei doi antrenori este mediatizată la maxim în Italia. În prima etapă din noul an, AC Milan este prima forță care va intra în scenă, urmând a juca vineri în deplasare cu Cagliari. La conferința de presă premergătoare partidei, Max Allegri a fost rugat să comenteze declarațiile făcute de Conte și Chivu, iar antrenorul "Diavolului" a dat de înțeles că e de partea românului.
"Unul spune una, altul spune alta. Eu spun doar că Napoli a câștigat Scudetto, iar Inter a terminat pe locul doi. Deci unul este favorit (n.r. Conte), altul este outsider. Nu este nevoie să spun mai mult.", a spus Allegri, citat de Tuttomercatoweb.com.
În etapa a 17-a, Napoli va juca în deplasare cu Lazio, în timp ce Inter va primi vizita Bolognei. Echipa lui Chivu va avea șansa revanșei, după ce în urmă cu două săptămâni a pierdut dramatic, la penalty-uri, împotriva formației "rossoblu" în semifinalele Supercupei Italiei.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Sâmbătă, de la ora 18.15, tot pe Eurosport 1, Joe Cole și Peter Crouch învață tainele futsalului de la un fotbalist de Premier League care a reprezentat Anglia la futsal. Edițiile vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo