Capello și-a ales favorita din Inter - AC Milan! "Totul depinde de cum se trezește el dimineața!" Sfat indirect pentru Chivu

Cristi Chivu este în fața primului "Derby della Madonnina" în calitate de antrenor, duelul dintre Inter și AC Milan fiind programat duminică seara, de la ora 21:45. Fabio Capello a prefațat partida, anunțând cine crede că este favorita să câștige și argumentându-și alegerea. Fostul antrenor i-a oferit, indirect, și câteva sfaturi lui Chivu.

Seaman în "What I Wore": "M-a vrut Ferguson la Man United, dar am ajuns la Arsenal pe o sumă record"

Sursa video: Eurosport

Inter o va înfrunta duminică seară, de la ora 21:45, pe teren propriu, pe AC Milan, într-un meci contând pentru cea de-a 12-a etapă din Serie A.
Duelul, care va reprezenta primul "Derby della Madonnina" pentru Cristi Chivu în postura de antrenor, a fost prefațat de numeroase voci din fotbalul italian, printre care se remarcă cea a lui Fabio Capello.
Fostul antrenor al celor de la AC Milan a spus că echipa românului îi este "superioară" rivalei din oraș, dar că rezultatul derby-ului va depinde mult de "cum se trezește Rafael Leao dimineață".
Italianul de 79 de ani, care are o mare experiență în derby-ul orașului Milano, i-a oferit indirect și un sfat lui Cristi Chivu, vorbind despre cum ar trebui să-și motiveze fotbaliștii înaintea unui astfel de duel.
"Derby-ul este un meci special pentru ceea ce înseamnă pentru oraș și în întreaga Italie, deoarece există mulți fani ai lui Inter și Milan răspândiți în toată țara. Allegri a avut campanii incredibile la Milan și cred că este omul potrivit pentru a cauza probleme pentru Inter, care în acest moment cred că este echipa superioară.
Ca antrenor nu trebuie să vorbești prea mult, pentru că există deja o asemenea sete de rezultat, riști să faci pagube. Tensiunea rămâne cu tine pe tot parcursul săptămânii, și chiar și cei care au plecat în meciuri internaționale se vor fi gândit la derby.
Allegri trebuie să-i facă pe jucătorii lui să vrea să demonstreze că sunt mai puternici. Sunt curios în legătură cu revenirea lui Christian Pulisic, pentru că a lipsit accidentat o vreme și asta poate fi un factor. Poate cauza probleme alături de Leao pe contraatac.
Totul depinde de cum se trezește Rafael Leao dimineața. Este un jucător unic, poate crea ceva din nimic, dar te poate și înfuria. Trebuie doar să-l accepți așa cum este, pur și simplu nu știi ce primești, e ca și cum ai arunca o monedă pe spate", a declarat Fabio Capello, citat de Football-Italia.

Chivu, probleme de lot înainte de Inter - AC Milan

Cristi Chivu știe perfect ce înseamnă un "Derby della Madonnina", deoarece a jucat de multe ori în tricoul celor de la Inter contra rivalei AC Milan, dar duminică seara va vedea pentru prima dată cum se simte, în calitate de antrenor, meciul care oprește în loc "Capitala modei".
Românul a avut un start bun de mandat la Inter, care e lider în Serie A după 11 etape, iar în Champions League a luat maxim de puncte din primele 4 partide. Dacă există un mare minus pentru Chivu de când a preluat vicecampioana Europei este că echipa sa a pierdut ambele mari derby-uri pe care le-a disputat până acum: 3-4 cu Juventus și 1-3 cu Napoli.
Astfel, meciul cu AC Milan de duminică seara capătă o importanță și mai mare, deoarece o victorie a nerazzurrilor ar pune capăt speculațiilor că românul nu știe să-și capaciteze jucătorii în partidele cu marile rivale, în care contează mai mult ambiția și dăruirea decât strategia și forma de moment.
Din păcate pentru el, Chivu are serioase probleme de lot înaintea marelui derby cu AC Milan. Pe lângă Mkhitaryan, care nu și-a revenit după accidentarea din meciul cu Napoli, antrenorul român va trebui să se descurce și fără Denzel Dumfries, care s-a accidentat la naționala Olandei și nu va fi apt de joc.
Cum și Matteo Darmian, celălalt jucător din lot care poate asigura banda dreaptă, este accidentat, Chivu va trebui să improvizeze acolo. Antrenorul lui Inter va trebui să fie foarte inspirat, pentru că în partea stângă a ofensivei rossonerrilor va fi Rafael Leao, care într-o zi bună poate face ravagii în fața oricărui apărător, darămite unuia care nu e obișnuit cu postul respectiv.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea sâmbătă de la ora 18.45, iar duminică de la ora 18.45 legendarul portar David Seaman ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" pe Eurosport 1. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo