Chivu îi "arată uşa" celui care trebuia să fie "marele său pariu" la Inter! "Are valizele în mână", anunţă Gazzetta dello Sport

Cristi Chivu a dat strălucire Interului în noul sezon, însă are şi un pariu necâştigător: Andy Diouf. Francezul nu doar că nu s-a adaptat în Lombardia, dar pare doar "la număr" în lotul nerazzurrilor, primind foarte puţine şanse. El va pleca, aproape sigur, în iarnă de pe Meazza (probabil sub formă de împrumut), mai ales că stafful tehnic şi-l doreşte neapărat pe Morten Frendrup.

Cristi Chivu

Credit imagine: Getty Images

Adus de la Lens pentru 25 de milioane de euro, Diouf nu a primit aproape deloc şanse din partea lui Chivu, deşi românul a rotit permanent în formula de start, oferindu-le oportunităţi tuturor. Alt fotbalist cu un profil similar, Petar Sucic, adus pe mult mai puţini bani de la Dinamo Zagreb, a devenit o prezenţă constantă în echipă: de obicei e titular, dar, când nu beneficiază de acest statut, intră pe final de meciuri şi aduce plus-valoare.
Chivu avea mare încredere în francez, în baza meciurilor urmărite şi ale rapoartelor întocmite de scouterii lui Inter, dar realitatea e la 180 de grade, Diouf nereuşind să se adapteze deloc în Serie A. Ca atare, e foarte posibil ca trupa lombardă să renunţe la serviciile lui, în iarnă: ideal ar fi un transfer definitiv, dar mai probabil e împrumutul mijlocaşului, posibil în Ligue 1.
"Deja cu valizele în mână! Diouf, un mister de 25 de milioane de euro", e titlul unui material apărut în această dimineaţă în Gazzetta dello Sport, jurnaliştii italieni anunțând iminenta plecare a francezului, în iarnă.
"Mijlocașul nu şi-a găsit locul la Inter, până acum evoluând doar 26 de minute. Este de departe cel mai puţin folosit nou-jucător al lui Inter. De altfel, din întreg lotul, doar Darmian (care e accidentat de mult timp), a jucat mai puţin.
Pentru a rezuma ceea ce arată Andy Diouf la Inter putem folosi doar două cuvinte: un mister. El e extrem de nesigur şi la antrenamente, fiind fără îndoială fotbalistul care a dezamăgit cel mai mult din punct de vedere al așteptărilor avute de stafful tehnic.
Chivu aştepta un mijlocaş dominant, capabil să rupă ritmul, să recupereze şi să facă tranziţia, dar Diouf nu a convins, fiind introdus doar pe finalul unor partide uşoare, deja câştigate. Ianuarie nu este chiar atât de departe, iar o plecare temporară a lui Diouf ar putea aduce rezultate pozitive pentru toată lumea", notează sursa citată.
Podus al lui Rennes, Diouf a jucat în perioada 2023-2025 la Lens, unde a strâns 60 de meciuri, remarcându-se în special din punct de vedere defensiv. Anul trecut, el a făcut parte din naţionala olimpică a Franţei, alături de care a cucerit argintul olimpic. În sezonul 2022-2023, pe vremea cât a fost împrumutat de Rennes la Basel, Andy a fost desemnat "cel mai bun tânăr jucător din Europa League".

Planul lui Chivu, la Inter: "Iese" Diouf, "intră" Frendrup

Dorinţa lui Chivu de a renunţa la mijlocașul francez vine şi în contextul în care conducerea lui Inter şi-a dat acordul pentru ca în iarnă să se negocieze cu Genoa, formaţia lui Dan Şucu, pentru Morten Frendrup.
"Scanând zonele gri, Chivu a înțeles cum și unde să intervină pentru a îmbunătăți echipa încă din perioada de transferuri din ianuarie. Aducerea unui portar și a unui fundaș central
reprezintă două priorități esențiale pentru vara lui 2026, dar, până atunci, tehnicianul român a sesizat lipsa unui element de echilibru din punct de vedere numeric la mijlocul terenului. Nu este o coincidență faptul că Marotta și Ausilio au încercat să-l smulgă pe Manu Kone, de la Roma, în vară, fiind aproape de a-l semna, convinși că ar aduce în lot un jucător cu calități fizice și atletice peste medie. În cele din urmă s-au oprit asupra lui Andy Diouf, o investiție promițătoare, dar care încă nu a învățat cum să se descurce și nu prinde aproape deloc prima echipă. Ca atare, golul de la mijloc rămâne: sunt disponibile în jur de 20 de milioane de euro pentru un transfer în iarnă în această iarnă, iar tranzacția care merită luată în considerare e cea a lui Morten Frendrup, un danez născut în 2001", scriau italienii încă de ieri.
Frendrup este un mijlocaș foarte versatil, care s-a adaptat și la jocul de extremă la Genoa. În statisticile defensive ale sezonului trecut, a terminat pe primul loc în clasamentul deposedărilor (61), al driblingurilor oprite (34), și a împărțit locul 1 la interceptări cu De Roon, de la Atalanta (47). În medie, recuperează în jur de 5 mingi pe meci. În plus, are o disponibilitate la efort excelentă, fiind în topul din Serie A și la kilometri parcurși/partidă.
Sursa citată notează că mutarea e destul de probabilă, în contextul în care Genoa e "pe butuci", ocupând în prezent ultimul loc în Serie A, cu doar 3 puncte acumulate după 9 etape. În consecință, retrogradarea pare imposibil de evitat, astfel că cedarea danezului în iarnă ar fi un boom financiar important (el va fi imposibil de ținut în vară, dacă "grifonii" retrogradează, iar prețul ar putea să scadă exponențial, lucru pe care Șucu vrea să îl evite).
Până la negocierile clare dintre părți, Inter, ocupanta locului 3 în clasamentul din Italia, se pregăteşte de duelul din deplasarea de la Verona (azi, ora 13:30). E o etapă importantă pentru formaţia lui Chivu, pentru că Milan şi Roma (locurile 4 şi 2) au meci direct, astfel că nerazzurrii pot profita de rezultatul acelui duel. În plus, Napoli, o altă pretendentă la titlu, a făcut doar egal, aseară, împotriva lui Como (0-0).
Emisiunea "Fotbalul - Povestea mea" cu Iulian Miu va putea fi urmărită chiar astăzi, pe Eurosport 1, de la ora 18.15. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo