Chivu, nemulțumit după perioada de mercato din iarnă! "Jucătorii pe care i-am cerut nu au sosit"

Cristi Chivu a calificat-o aseară pe Inter în semifinalele Cupei Italiei, după o victorie cu scorul de 2-1 cu AC Torino. După meciul din sferturile competiției, antrenorul român a făcut câteva declarații, abordând printre altele și subiectul perioadei de transferuri. Tehnicianul s-a arătat nemulțumit de faptul că jucătorii doriți nu au ajuns la echipă.

M. Niculae: "Cannavaro? Am crezut că are arcuri". Interviul integral va fi duminică pe Eurosport 2

Sursa video: Eurosport

Inter este prima semifinalistă din Cupa Italiei. Echipa lui Cristi Chivu a trecut în sferturi de AC Torino, cu scorul de 2-1, într-un meci care s-a jucat la Monza și în care antrenorul român și-a menajat o parte dintre jucătorii importanți, în vederea meciurilor grele pe care nerazzurrii le vor avea în perioada următoare.
Milanezii sunt lideri în Serie A și s-au calificat în play-off-ul Champions League, unde vor juca împotriva celor de la Bodo/Glimt, în meciuri programate pe 18 și 24 februarie, returul fiind programat pe San Siro.
La finalul partidei de pe Brianteo, Cristi Chivu a făcut mai multe declarații în care a vorbit despre prestația echipei sale și despre programul încărcat pe care îl are Inter, anunțând că jucătorii lui sunt pregătiți și motivați să dea totul.
Antrenorul a abordat și subiectul perioadei de transferuri, arătându-se nemulțumit de faptul că jucătorii doriți de el nu au ajuns la echipă. Românul a punctat, însă, că șefii clubului său au făcut tot posibilul pentru a-i îndeplini dorințele, dar că mercato-ul este dificil.

Chivu, nemulțumit după mercato-ul de iarnă

"O echipă se poate îmbunătăți întotdeauna, indiferent de piața de transferuri. Vorbim adesea despre ceea ce avem nevoie: nu întotdeauna funcționează și suntem de acord cu asta. Clubul a încercat să facă ceea ce i-am cerut până la sfârșit, dar piața de transferuri este una dificilă și nu este întotdeauna posibil. Vom lupta pentru a continua să mergem înainte în acest sezon.
Vrem să fim competitivi, să construim pe baza muncii bune pe care am făcut-o până acum. Să continuăm să muncim. Știm cu cine avem de-a face, știm toată munca pe care am depus-o în ultimele luni. Astăzi am avut nevoie de energie. A trebuit să gestionăm oboseala din ianuarie și tensiunile din februarie.
Nu sunt îngrijorat (n.r. că Inter va juca două meciuri în plus după calificarea în semifinale). Chiar și ca jucător, mi-a plăcut mai mult să joc decât să mă antrenez. Nu ar trebui să devenim obsedați de lucruri, ceea ce creează așteptări și apoi dezamăgiri. Dar am un grup de jucători buni care sunt întotdeauna gata să răspundă și să dea o mână de ajutor", a declarat Cristi Chivu, citat de Gazzetta dello Sport.
Inter își va afla următoarea adversară din Cupa Italiei după meciul dintre Napoli și Como, programat pe 10 februarie. Până atunci, milanezii vor juca duminică seară, de la ora 19:00, în deplasare cu Sassuolo, în cea de-a 24-a etapă din Serie A.
A fost campion în România și Portugalia și a marcat 15 goluri pentru națională. Marius Niculae își povestește aventura în fotbal duminică, de la ora 17:05, pe Eurosport.ro. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Iencsi, Miu și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo