Chivu poate intra în "Hall of Fame-ul" lui Inter din primul sezon. Detaliul care îl plasează peste Conte și Inzaghi

Cristian Chivu țintește "Il Doblete" (Scudetto și Coppa Italia), o performanță pe care Conte și Inzaghi, doi dintre mari antrenori ai lui Inter din istoria recentă, nu au reușit să o realizeze. În plus, spre deosebire de predecesorii săi, românul poate câștiga titlul la debut (Conte a adus campionatul în al doilea an, Inzaghi în al treilea).

Missione Doblete: perché Chivu può riuscire dove Conte e Inzaghi hanno fallito

Credit imagine: Getty Images

În timp ce sezonul 2025/26 se apropie de final, o statistică impresionează în mod deosebit: Cristian Chivu este foarte aproape de a câștiga Scudetto-ul în primul său an ca antrenor al lui Inter. O performanță care, în epoca modernă, are un singur precedent, numele lui fiind ilustru: Jose Mourinho, în 2008/09. De atunci, nimeni nu a mai reușit să se impună imediat ce a fost instalat pe Meazza.
"Pentru a înțelege amploarea operei lui Chivu, trebuie să ne uităm la predecesorii săi, nume care au adus trofee în vitrina clubului, dar care au trebuit să aștepte până să se proclame campioni", notează Eurosport Italia.
Antonio Conte a sosit în 2019 pe Meazza, "cu aura unui câștigător absolut, dar antrenorul născut în Salento a terminat la un singur punct de titlu în primul său an, fiind nevoit să aștepte până în sezonul următor (2020/21) pentru a smulge Scudetto-ul din "mâinile" lui Juventus". În ceea ce îl privește pe Inzaghi, "în ciuda fotbalului său strălucitor, antrenorul venit de la Piacenza a văzut cum titlul s-a îndreptată către "prietenii" rossoneri la finalul sezonului 2021/22. El a reușit să pună o a doua stea istorică pe tricourile lui Inter la abia a treia încercare, în memorabila campanie 2023/24".

Chivu pare să fi găsit "formula magică" la Inter. Detaliul care face diferența: rotația

Se pare că Cristi Chivu a găsit "formula magică pentru a elimina timpul de adaptare", notează Eurosport Italia, care punctează că o "performanță și mai mare apare când vine vorba de dubla Scudetto + Coppa Italia. Aici comparația devine nemiloasă: Inzaghi, deși a fost un specialist fenomenal în cupe (câștigător a două trofee consecutive de Coppa Italia), nu a reușit niciodată să combine triumful din campionat cu cel din competiția eliminatorie. Conte, alergic din punct de vedere istoric la Cupe, nu a luptat niciodată cu adevărat pentru Coppa Italia în cei doi ani petrecuți la Milano".
Întrebarea care se pune vine firesc: De ce este Chivu diferit? "Interul din acest an – după dificultățile inițiale – pare să fi combinat soliditatea defensivă a erei Conte cu fluiditatea ofensivă a erei Inzaghi, adăugând o gestionare excelentă a timpului petrecut în teren de jucători. Chivu a mizat pe o rotație care le-a permis nerazzurrilor să fie competitivi pe ambele fronturi. Mai sunt doar câteva meciuri până vom ști dacă "Misiunea Il Doblete" se va transforma din vis în realitate, așezându-l pe Chivu în Hall of Fame-ul antrenorilor nerazzurri, din primul său an la echipă", concuzionează colegii italieni.

Inter va juca a 16-a finală de Coppa Italia din istoria sa, fiind întrecută doar de Roma (17) și Juventus (22). În ultimul sfert de veac, doar bianconerii (11) au ajuns de mai multe ori în finala competiției decât au făcut-o nerazzurri (10 prezențe).
Liderul autoritar din Serie A va disputa finala Cupei Italiei pe 13 mai, la Roma, împotriva câştigătoarei duelului dintre Atalanta Bergamo şi Lazio Roma. Cele două echipei au remizat în meciul tur, de pe Stadio Olimpico (scor 2-2), iar meciul decisiv va ave loc miercuri la Bergamo.
Cristian Chivu are astfel ocazia să realizeze dubla campionat-Cupa Italiei la primul său sezon complet în Italia. Titlul este asigurat în proporţie de 99,99%, nerazzurrii având un avans de 12 puncte faţă de AC Milan şi SSC Napoli, cu cinci etape înainte de final.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo