Chivu va avea "pe mână" al 3-lea cel mai mare buget de transferuri din istoria lui Inter! Decizia italienilor
Actualizat 06/05/2026 la 09:25 GMT+3
Cristi Chivu a câştigat titlul cu Inter, iar acum va avea pe mână un buget generos de transferuri. Se anticipează că formaţia lombardă va cheltui în vară aproximativ 150 de milioane de euro pentru achiziţii, de doar două ori în istorie alocând sume mai mari pentru întăriri în inter-sezon.
Cristian Chivu
Credit imagine: Getty Images
Chivu a făcut minuni la Inter, aducând titlul cu numărul 21, deşi în vară nu s-a produs o revoluţie în lot, așa cum se anticipa şi așa cum considerau specialiştii că e necesar, după "era Simone Inzaghi". Dar, pentru a continua pe linia succeselor, clubul nerazurr are nevoie de întăriri, iar şefii din birourile de pe Meazza par să fi înţeles asta.
Potrivit Gazzettei Dello Sport, oficialii lui Inter au făcut deja eforturi pentru a asigura un buget de 40-50 de milioane de euro pentru transferurile din vară, la acesta urmând a se alătura banii obţinuţi din vânzarea unor jucători. Alessandro Bastoni, cotat la 70 de milioane de euro, este marele pariu financiar al nerazzurrilor, care așteaptă să se boată baza pe un buget total de aproximativ 150 de milioane de euro pentru mutări, în inter-sezon.
Va fi al 3-lea cel mai mare buget de achiziţii din istoria lui Inter, care în ultimii 5 ani nu a trecut niciodată de graniţa celor 100 de milioane cheltuite pentru întăriri. Recordul clubului e deţinut de campania din 2019-2020, când Antonio Conte, proaspăt insatlat pe Meazza, a alocat 191,9 milioane de euro pe transferuri. Atunci, Inter i-a adus, printre alţii, pe Romelu Lukaku, Christian Eriksen sau Nicolo Barella.
Cât a investit Inter în transferuri în ultimii 10 ani
- 2025-2026 - 92,9 milioane de euro
- 2024-2025 - 78,5 milioane de euro
- 2023-2024 - 73,5 milioane de euro
- 2022-2023 - 65,6 milioane de euro
- 2021-2022 - 42,5 milioane de euro
- 2020-2021 - 126,7 milioane de euro
- 2019-2020 - 191,9 milioane de euro
- 2018-2019 - 97,6 milioane de euro
- 2017-2018 - 147,1 milioane de euro
- 2016-2017 - 164,5 milioane de euro
Beppe Marotta, despre transferurile pe care Interul lui Chivu le pregăteşte
Beppe Marotta, președintele lui Inter, a vorbit imediat după cucerirea titlului de planurile de viitor, în care "Chivu va rămâne mulţi ani, el este omul potrivit să construiască un proiect pe termen lung".
Dacă în vară, românul nu a avut încrederea totală a conducerii când a venit vorba de achiziţii - Lookman, principalul jucător ţintit de român nu a putut fi adus -, acum oficialii de pe Meazza vor "deschide robinetul".
Inter trebuie să aducă întăriri pentru a rămâne sus şi în viitor, mai ales că ambițiile clubului vizează în egală măsură şi Champions League.
"Vorbim foarte des, ne vedem zilnic și avem idei foarte clare despre cum să procedăm. Am discutat şi cu patronii, care vor dicta liniile directoare financiare. Sunt încrezător, pentru că avem un grup care s-a consolidat de-a lungul anilor și pentru că avem un nucleu italian puternic. Există jucători care joacă în Serie A, italieni, care ar putea fi potriviți pentru noi, dar nu pot oferi nume în acest moment. Sunt şi jucători străini cu o anumită experiență pe care îi urmărim, pentru că știm că nu poți câștiga cu jucători tineri", a explicat Marotta duminică seară.
Prima mutare a fost deja perfectată. Conform renumitului jurnalist Fabrizio Romano, Inter a rezolvat transferul definitiv al lui Manuel Akanji de la Manchester City. Inter va plăti 15 milioane de euro în schimbul fundașului de 30 de ani. Acesta a devenit punct fix în defensiva lui Chivu în acest sezon (33 de partide în Serie A, 10 în UCL), astfel că un transfer definitiv era logic, mai ales că Bastoni va pleca aproape sigur.
Până să pună cap la cap o listă finală cu fotbaliştii vizaţi, Chivu se concentrează pe finala Cupei Italiei, având o şansă mare să facă eventul. Pe 13 mai, la Roma (ora 22:00), Inter va da piept cu Lazio în ultimul act.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo