Cristi Chivu a primit note foarte bune după Como - Inter 3-4! Pentru ce l-au lăudat jurnaliștii italieni

Inter s-a impus aseară, în deplasare, cu scorul de 4-3 în fața celor de la Como, într-un meci contând pentru cea 32-a etapă din Serie A, o rundă în care principalele contracandidate la titlu au făcut pași greșiți. La finalul partidei, antrenorul Cristi Chivu a primit note dintre cele mai bune în presa din Italia.

Cristi Chivu (Inter)

Credit imagine: Getty Images

Inter a obținut o victorie importantă aseară, în deplasare, învingând-o cu scorul de 4-3 pe Como, într-un meci contând pentru cea 32-a etapă din Serie A. Milanezii au fost conduși cu 2-0, în minutul 45, după golurile lui Alex Valle și Nico Paz.
Marcus Thuram, care a redus din diferență chiar înainte de pauză, iar apoi a făcut dubla, și Denzel Dumfries, care a înscris tot de două ori, au adus victoria nerazzurrilor. Rezultatul este cu atât mai important cu cât în această rundă principalele contracandidate la titlu au făcut pași greșiți.
AC Milan a fost învinsă de Udinese, scor 0-3, iar Napoli a obținut doar o remiză în deplasarea pe terenul celor de la Parma, scor 1-1. Astfel cele două echipe au rămas la 12, respectiv 9 puncte în spatele lui Inter în clasamentul din Serie A.
La finalul partidei de pe Stadio Giuseppe Sinigaglia, jurnaliștii din Italia le-au acordat note jucătorilor și antrenorilor celor două echipe, iar Cristi Chivu a fost printre cei lăudați, făcându-se remarcat prin modul în care și-a condus echipa spre victorie.

Chivu, note bune după Como - Inter 3-4

Antrenorul român a primit cea mai mare notă din partea celor de la Eurosport Italia, care i-au dat 8, menționând că Inter este tot mai aproape de titlu. Chivu a primit 7,5 din partea celor de la Tutto Mercato Web, iar jurnaliștii FC Inter News l-au notat cu 6,5.
"Cu Napoli remizând și Como jucând un meci superb la început, era nevoie de un răspuns excelent al echipei, iar acesta a sosit. Chivu a făcut o schimbare oportună în repriza a doua, producând o revenire cu gust de Scudetto", au scris cei de la Tutto Mercato Web.
"Fabregas a învățat din greșelile sale, spre deosebire de Gasperini. Rezultatul lui Napoli la Parma nu a avut nicio legătură cu rezultatul meciului; Como a avut un plan tactic mai bun și a preluat pe bună dreptate un avantaj de două goluri, doar pentru a suferi apoi revenirea lui Inter din cauza a două scăderi de concentrare de neiertat.
Jocul lui Inter a prevalat asupra jocului său, iar antrenorul român le-a mulțumit lui Thuram și Dumfries pentru că au valorificat acest avantaj, pe care îl cunoștea deja înainte de meci", au notat și jurnaliștii fcinternews.it.
"Inter a revenit din urmă pentru a câștiga, dovedindu-se a fi o echipă solidă atât mental, cât și tehnic. Scudetto-ul arată acum negru cu albastru", au conchis italienii de la Eurosport.
Pentru echipa românului urmează vineri seară, de la ora 21:45, duelul de pe teren propriu cu Cagliari. Până la finalul acestui sezon, Inter le mai are de înfruntat în campionat și pe Torino, Parma, Lazio, Verona și Bologna.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo