Cristi Chivu, ce lovitură! Transfer de vis, după derbyul pierdut cu Milan: aduce la preţ de Ţdumping omul care a decis finala ultimului Mondial
Publicat 24/11/2025 la 10:09 GMT+2
Emi Martinez, omul care a făcut-o cu paradele sale pe Argentina campioană mondială în 2022, este marele pariu al lui Chivu, la Inter. Yann Sommer nu doar că nu e pe placul tehnicianului român, dar are deja 36 de ani şi e în ultimul an de contract cu nerazzurrii. În consecinţă, Dibu va ajunge aproape sigur în iarnă pe Meazza.
Lautaro Martinez & Cristi Chivu
Credit imagine: Getty Images
Inter a pierdut derbyul cu Milan, scor 1-0 pentru trupa lui Allegri, diferenţa făcându-se în primul rând graţie evoluției portarilor. Mike Maingan a fost omul meciului, cu un penalty apărat şi alte 5 intervenţii salvatoare, în timp ce Sommer a primit un gol la o fază în care a greşit.
Concret, elvețianul a respins slab, chiar în picioarele lui Pulisic, un şut al lui Saelemaekers care nu a avut foarte multă forţă. Întrebat dacă Sommer e responsabil pentru înfrângere, tehnicianul român a punctat ferm: "Nu fac astfel de analize, nu arăt cu degetul".
Evident, discursul lui Chivu nu putea fi altul, dar în presa din Italia s-a vorbit încă de la începutul sezonului că tehnicianul român nu e deloc mulţumit de prestațiile portarului de 36 de ani. De altfel, fostul lider al naţionalei României chiar l-a titularizat pe Josep Martinez la un moment dat, nefericitul portar care a accidentat mortal un bătrân, la final de octombrie.
Cum contractul lui Sommer expiră la finalul acestui sezon, iar Chivu nu vede niciun motiv pentru care elvețianului să i se ofere o prelungire, la 36 de ani, Inter va fi "all-in" în această vară pentru aducerea lui Emi Martinez, de la Aston Villa.
Emi Martinez, marele pariu al lui Chivu, la Inter
Omul care l-a oprit incredibil pe Kolo Muani, în finala Mondialului din 2022, pentru ca apoi, la penaltyuri, să fie din nou decisiv, contribuind enorm la titlul câştigat de Messi&Co, are o înţelegere fermă cu Aston Villa privind o posibilă plecare.
De altfel, el a lipsit toată perioada de pregătire din vară de la antrenamentele lui Unai Emery, mizând că își va găsi un alt angajament, la o formaţie cu pretenţii. S-a vorbit de Manchester United, dar în cele din urmă Ruben Amorim l-a preferat pe belgianul Senne Lammens.
Dibu a revenit la trupa din Birmingham, în cele din urmă, şi şi-a reluat postul între buturi, însă Villa nu îi va pune beţe în roate în cazul unei oferte de la un club mai mare. Inter ştie foarte bine acest lucru, iar Football Insider susţine că nerazzurrii vor face o ofertă concretă în iarnă.
Având în vedere că argentinianul are 33 de ani şi o înţelegere clară cu oficialii clubului din Premier League pentru o eventuală ofertă, e de aşteptat ca mutarea să nu îi coste mult pe nerazzurri: se speculează că o sumă de 10-15 milioane de euro ar fi suficientă.
Ca atare, Inter e foarte aproape să se întărească între buturi cu portarul desemnat de FIFA de două ori "cel mai bun din lume" (2022 şi 2024). Dibu are dezavantajul vârstei (33 de ani), dar Chivu e convins că 2-3 ani sud-americanul poate încă să apere la cel mai înalt nivel. Câştigător al trofeului Yashin în 2023 şi 2024, Emi Martinez pare varianta ideală "calitate-preţ", formaţia din Lombardia fiind pe cale să facă o adevărată afacere.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo