Cristi Chivu, convins că un star al lui Inter nu va pleca de la echipă: "Știu ce fel de om este"

Antrenorul Cristian Chivu s-a arătat încrezător că fundaşul Alessandro Bastoni va continua la Inter Milano, în ciuda interesului arătat de FC Barcelona, scrie site-ul Football Italia.

Cristi Chivu (Inter)

Credit imagine: Getty Images

"Bastoni este unul dintre campionii noştri. Desigur, există zvonuri despre un transfer al său, pentru că este unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din lume", a declarat Cristian Chivu pentru La Gazzetta dello Sport.
"Ştiu ce fel de om este Alessandro, dar mai ales ştiu ce a făcut şi ce va continua să facă pentru noi în viitor", a spus tehnicianul român.
Chivu a fost întrebat dacă Inter va aduce un nou portar, fundaş central, mijlocaş central şi fundaş dreapta în vară, iar el a răspuns: "Nu vorbesc despre piaţă aici; directorii trebuie să se ocupe de asta, dar mereu ai nevoie de jucători pentru a progresa şi, de ce nu, pentru a trimite semnale grupului şi mediului înconjurător."
"Noi am planificat totul; există planuri A şi B pentru fiecare rol, dar apoi vine luna august şi se poate întâmpla orice, pentru că pot exista situaţii la care nu te aştepţi. Mai ales într-o vară de Cupă Mondială, totul poate deveni un chin", a adăugat antrenorul campioanei Italiei.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo