Cristi Chivu, elogiat de un nume mare din Italia, înainte de Inter - Juventus: "A adus o mentalitate nouă"
Publicat 13/02/2026 la 13:04 GMT+2
Inter - Juventus este meciul săptămânii în Serie A, iar presa italiană acordă spații largi pentru al doilea "Derby d'Italia" al sezonului. Paolo Di Canio a vorbit pe larg despre cele două mari rivale și a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Cristian Chivu, remarcând un mare plus pe care românul l-a adus la Inter, față de mandatul lui Simone Inzaghi.
Sănmărtean: "Un 0-5 pe Old Trafford m-a schimbat în bine". Interviul este disponibil pe HBO Max
Sursa video: Eurosport
Inter și Juventus se vor duela sâmbătă seara pe Giuseppe Meazza în al doilea "Derby d'Italia" al sezonului în Serie A. Echipa lui Cristian Chivu are 12 puncte avans față de marea rivală, antrenată de Luciano Spalletti, dar într-un asemenea meci clasamentul contează cel mai puțin, astfel că toată lumea se așteaptă la o confruntare de zile mari, cum a fost și în turul de la Torino, când "Bătrâna Doamnă" s-a impus spectaculos, scor 4-3.
Majoritatea specialiștilor o văd pe Inter favorită, datorită jocului excelent practicat în ultima perioadă, când Juventus a arătat sincope evidente. Derby-ul este întors pe toate părțile în "Cizmă", iar ultimul nume important care a vorbit despre duelul de mâine seară a fost Paolo Di Canio. Fostul mare atacant a vorbit la superlativ despre Cristian Chivu, subliniind că echipa românului s-a schimbat mult în bine de la eșecul de pe Allianz Stadium din toamna anului trecut.
"Mă aștept la un meci bun, având în vedere cât îi cunoaștem pe Spalletti, dar și pe Chivu, având în vedere modul în care își conduc echipele. Îmi imaginez că vor implementa o strategie de victorie, nu doar de control al jocului. Mă aștept la un meci Inter-Juve care să captiveze pe cei care iubesc fotbalul așa cum îl iubesc eu, în care îți asumi riscuri și nu aștepți ca adversarul să greșească.
De la meciul tur s-au schimbat multe. De la acea înfrângere, cu excepția câtorva alte mici probleme, Inter a înflorit. Au început să asimileze crezul antrenorului lor, acele principii care inițial păreau ușor de înțeles, dar care nu au mai fost atât de ușor de aplicat după patru sezoane cu Inzaghi. Chivu a adus o mentalitate nouă, o căutare mai rapidă a verticalității, un contraatac mai pătrunzător. Și apoi le-a cerut mijlocașilor să se schimbe: gata cu gesturile, mai multă determinare și hotărâre. Combinate cu toate aceste lucruri, Inter a început să distrugă meciurile.", a spus Di Canio pentru Tuttosport, citat de FCInter1908.it.
Cristian Chivu, lăudat de Paolo Di Canio, înainte de Inter - Juventus
Fostul atacant italian a ținut să evidențieze și marea diferență dintre Cristi Chivu și Simone Inzaghi, spunând că românul a reușit într-un timp foarte scurt să aducă un plus pentru Inter.
"Comunicarea, atât externă, cât și internă, este la polul opus. Permiteți-mi să fac un pas înapoi. Inzaghi a preluat campioana Italiei, Inter. E adevărat că Lukaku și Hakimi au plecat, dar i-a cerut și i s-au adus Dzeko și Dumfries. "Nerazzurrii" nu au slăbit în niciun moment; au rămas mereu cei mai puternici, dar nu s-au dovedit niciodată cei mai buni. Marotta, care construise o Juventus câștigătoare, a făcut o treabă extraordinară și la Inter, înlocuindu-i pe cei care au plecat. Inzaghi ar fi trebuit să facă exact ce au făcut Conte și Allegri la Juventus, adică să producă o lungă serie de victorii. Nu spun că ar fi trebuit să câștige patru titluri din patru, dar cel puțin trei. În schimb, a repetat mereu, chiar și în al patrulea an, că Inter a început să termine constant în primele patru, că bilanțurile s-au îmbunătățit, că au ajuns în două finale de Liga Campionilor. Ce face Chivu? Nu plânge pentru șansele ratate, ci spune: "Băieți, amintiți-vă că avem punctele pe care le merităm, să nu privim înapoi, ci înainte, suntem Inter și suntem sortiți să suferim critici și presiuni pentru că trebuie să luptăm pentru a ne atinge toate obiectivele.
Inter-ul lui Inzaghi a jucat defensiv și pe contraatac, câștigând prin nervi, cum a făcut împotriva lui Bayern și Barcelonei în Liga Campionilor. Chivu e la jumătatea primului sezon, îi lipsește această etapă, să-i dăm timp. E un proces, Inter își poate impune jocul împotriva anumitor echipe și poate fi bună, dar împotriva altora trebuie să învețe să se murdărească pe mâini.", a adăugat Di Canio.
Înainte de "Derby d'Italia", Interul lui Cristian Chivu ocupă prima poziție în Serie A, cu 58 de puncte, în timp ce Juventus se află pe locul 4, la o distanță de 12 puncte (46 p). Ca atare, meciul pare mult mai important pentru torinezi, deoarece un eșec ar fi echivalentul cu ieșirea din lupta pentru titlu. În același timp, Chivu are oportunitatea de a câștiga primul mare meci pe plan intern de când a preluat-o pe Inter. Lipsa de rezultate în derby-uri e singurul lucru care i se impută românului, care altfel joacă cel mai bun fotbal din Serie A și arată de la etapă la etapă că este principala favorită la titlu.
Lucian Sănmărtean este unul dintre cei mai tehnici jucători din istoria fotbalului românesc. "Magicianul" și-a dezvăluit secretele într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 14:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Iencsi, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
3
2
Juventus
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4067.png)
Promo
Promo