Cristi Chivu, ironii pentru Conte și Allegri după victoria cu Como! "O să mă iau după colegii mei și o să spun asta"
Inter s-a impus aseară, în deplasare, cu scorul de 4-3 în fața celor de la Como, într-un meci contând pentru cea 32-a etapă din Serie A, o rundă în care principalele contracandidate la titlu au făcut pași greșiți. La finalul partidei, antrenorul Cristi Chivu a vorbit despre Scudetto, ironizându-i pe Antonio Conte și Max Allegri și comentând ce urmează pentru echipa sa.
Cristi Chivu (Inter)
Credit imagine: Getty Images
Inter a obținut o victorie importantă aseară, în deplasare, învingând-o cu scorul de 4-3 pe Como, într-un meci contând pentru cea 32-a etapă din Serie A. Milanezii au fost conduși cu 2-0, în minutul 45, după golurile lui Alex Valle și Nico Paz.
Marcus Thuram, care a redus din diferență chiar înainte de pauză, iar apoi a făcut dubla, și Denzel Dumfries, care a înscris tot de două ori, au adus victoria nerazzurrilor. Rezultatul este cu atât mai important cu cât în această rundă principalele contracandidate la titlu au făcut pași greșiți.
AC Milan a fost învinsă de Udinese, scor 0-3, iar Napoli a obținut doar o remiză în deplasarea pe terenul celor de la Parma, scor 1-1. Astfel cele două echipe au rămas la 12, respectiv 9 puncte în spatele lui Inter în clasamentul din Serie A.
La finalul partidei de pe Stadio Giuseppe Sinigaglia, Cristi Chivu a fost întrebat despre lupta pentru titlu și s-a folosit de această ocazie pentru a-i ironiza pe Antonio Conte și Max Allegri, spunând că milanezii se apropie de obiectivul lor.
Antrenorul român a analizat și prestația jucătorilor săi, pe care i-a lăudat pentru atitudinea pe care au avut-o, și a vorbit despre ce urmează pentru echipa lui și ce trebuie să facă fotbaliștii de la Inter pentru a-și asigura titlul.
Chivu, ironii pentru Conte și Allegri după Como - Inter 3-4
"O să mă iau după colegii mei (n.r. Conte și Allegri) care vorbesc despre calificarea în Champions League și o să spun că ne apropiem de obiectivul nostru. Matematica spune că încă nu suntem campioni.
Nu a fost ușor, știam asta. Ne-am confruntat cu o echipă care luptă pentru ceva important (n.r. ultimul loc în Champions League) și a demonstrat asta în prima repriză. Am fost conduși cu două goluri, am marcat unul important care ne-a dat încredere.
În a doua repriză ne-am schimbat atitudinea. Am dat dovadă de caracter și, în final, chiar dacă nu a fost ușor, am reușit. În dimineața meciului ne-am antrenat doar pentru faze fixe. Sunt ocazii importante de valorificat.
Avem atacanți grozavi, așa că este important să lucrăm la aceste detalii. Este o victorie care arată o mare maturitate. Cu 6 meciuri rămase de jucat, trebuie să ne creștem ambițiile și să intrăm pe teren știind că ne putem mări avantajul.
În prima repriză am fost puțin surprinși de intensitatea lor, dar am reacționat ca o echipă matură care vrea să fie competitivă până la capăt", a declarat Cristi Chivu, citat de FC Inter News.
Pentru echipa românului urmează vineri seară, de la ora 21:45, duelul de pe teren propriu cu Cagliari. Până la finalul acestui sezon, Inter le mai are de înfruntat în campionat și pe Torino, Parma, Lazio, Verona și Bologna.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Como
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/100128.png)
3
4
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)