Cristi Chivu, ovaționat de un întreg stadion la festivitatea de premiere! Românul a ridicat trofeul Serie A alături de Lautaro Martinez
Cristi Chivu și jucătorii de la Inter au primit în această după amiază trofeul de campioni în Serie A. Antrenorul român a fost și el prezent pe scenă lângă jucătorii săi și a ridicat trofeul alături de Lautaro Martinez, căpitanul nerazzurrilor.
Chivu i-a făcut fericiți! Fanii Interului a sărbătorit toată noaptea titlul 21 în Serie A (SNTV)
Sursa video: SNTV
Cristi Chivu este românul cel mai iubit din Milano! Antrenorul a cucerit eventul cu Inter, la primul său sezon pe banca echipei mari, iar în această după amiază a fost încoronat campion în Serie A, chiar dacă nerazzurrii și-au asigurat matematic locul 1 în campionat încă de acum două săptămâni.
Inter a remizat cu Verona, scor 1-1, într-o atmosferă senzațională de sărbătoare, dar scorul nu a mai contat deloc la final, atunci când marele trofeu a fost decernat în fața a peste 80.000 de suporteri.
Fanii au realizat o coregrafie superbă în debutul partidei, una care a acoperit tot stadionul. Imediat după meci, pe teren a fost montată o scenă, iar jucătorii și antrenorul au primit medaliile de campioni și trofeul Scudetto.
Numele fiecărui jucător a fost strigat pe rând de crainicul stadionului, iar aceștia s-au alăturat de la vestiare pentru a primi medalia și a sărbători. Antrenorul Cristi Chivu și căpitanul Lautaro Martinez au fost ultimii chemați pe teren, iar românul a fost ovaționat de toți suporterii de pe "Giuseppe Meazza", fiind vizibil emoționat.
Ulterior, tehnicianul a urcat pe podium lângă jucătorii săi și a ridicat trofeul alături de Lautaro Martinez, asta după ce la finala Cupei Italiei i-a lăsat doar pe fotbaliști să savureze momentul.
Cristi Chivu semnează prelungirea contractului cu Inter
Instalat pe banca echipei în vara trecută, românul a confirmat din plin. Inter a jucat împotriva celor de la Verona iar la finalul partidei, fostul căpitan al naționalei și jucătorii au fost încoronați campioni.
Într-o atmosferă de sărbătoare, președintele clubului, Giuseppe Marotta, a anunțat cu puțin timp înaintea meciului că prelungirea contractului e iminentă și reprezintă în acest moment prioritatea numărul 1 pentru conducerea nerazzurrilor.
"Alegerea antrenorului nu a fost ușoară, dar un conducător trebuie să aibă mereu curaj. Până la urmă, am fost răsplătiți. Prelungirea contractului lui Chivu? Este practic doar o formalitate. Cristian Chivu este prezentul și viitorul lui Inter Milan. Avem un antrenor foarte talentat și trebuie să-l păstrăm aproape cu orice preț", a declarat Giuseppe Marotta înainte de Inter – Verona.
Inter o va întâlni în ultima etapă pe Bologna, în deplasare, însă Chivu nu se va mai baza la acest duel pe jucătorii convocați la Cupa Mondială, urmând să acorde minute celor care au jucat mai puțin și, probabil, unor tinere speranțe de la echipa de tineret.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
1
1
Hellas Verona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4276.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)