Cristi Chivu, poreclit de italieni "diavolul detaliilor". Cum s-a ales cu acest supranume

Cristi Chivu are la acest final de săptămână şansa priumului trofeu la cârma lui Inter - Supercupa Italiei -, după ce i-a dus pe nerazzurri pe primul loc în Serie A. Meritele românului la perioada de graţie traversată de trupa de pe Meazza sunt incontestabile, el convingându-i şi cei mai pesimişti specialişti, care anticipau o prăbuşire a echipei după "era Inzaghi".

Cristi Chivu

Credit imagine: Facebook

Cristian Chivu a redus la tăcere îndoielile dinaintea sezonului, conducând Inter Milano spre vârful clasamentului în Serie A. Decizia oficialilor nerazzurri de a miza pe un manager fără experienţă la cel mai înalt nivel, în iunie, a stârnit multe discuţii la vremea respectivă, mai ales că prima opţiune a şefilor de pe Meazza fusese Cesc Fabregas, care îşi arătase măiestria într-un sezon mult peste aşteptări, la cârma lui Como.
Între timp, românul le-a "închis gura" celor mai mulţi dintre detractori, aşa cum precizează Sempre Inter într-un articol intitulat "Diavolul detaliilor. Cum Cristi Chivu a depăşit scepticismul multora pentru a o duce pe Inter pe primul loc".
"Secretul" fostului mare internaţional român stă în munca extrem de sârguincioasă, în disciplina de fier impusă, dar şi în faptul că şi-a apropiat vestiarul, dându-le tuturor senzaţia că sunt o parte importantă din mecanism în ansamblul său. Chiar dacă părea o muncă de sisif să menţii o echipă căzută mental după ratarea titlului şi finalei UCL, Chivu a găsit resorturile necesare să îl facă rapid uitat pe Simone Inzaghi, tehnician care şi-a pus amprenta puternic pe istoria recentă a trupei lombarde. Fostul căpitan al naţionalei nu lasă la voia întâmplări niciun mic detaliu, convins că aşa formaţia sa va avea răspuns la orice situaţie.
"Pe lângă faptul că a condus-o pe Inter spre vârful clasamentului Serie A, Chivu și-a ajutat echipa să-și recâștige încrederea după un sezon 2024/25 sfâșietor. În plus, tehnicianul român a transformat echipa într-o mașinărie de goluri, Inter marcând până acum un număr record de 34 de reuşite în campionat.
Deși mulți se așteptau ca Inter să se prăbușească în acest sezon, aceasta a mers din ce în ce mai bine, în mare parte datorită lui Chivu. Într-adevăr, abordarea sa meticuloasă pe teren și în afara lui a insuflat disciplină și încredere, permițându-i echipei să depășească îndoielile de la începutul sezonului", notează sursa citată.

Interul lui Chivu, în faţa primului trofeu al sezonului

Inter se deplasează în Arabia Saudită, pentru Supercupa Italiei, cu gândul la bonusul de 9,5 milioane de euro care va fi primit de câştigătoare. Simpla prezenţă în "Final 4" le asigură nerazzurrilor 2,4 milioane de euro, iar o eventuală calificare în ultimul act i-ar garanta 6,7 milioane de euro.
Formaţia lui Chivu va evolua în semifinala competiţiei cu Bologna, vineri, iar, în cazul unui succes, se va lupta pentru trofeu cu învingătoarea din duelul Napoli - AC Milan.
De-a lungul timpului, Inter a câştigat de 8 ori Supercupa Italiei, fiind din acest punct de vedere la egalitate cu Milan. Cele două rivale din Lombardia s-au întâlnit şi la ediţia trecută, când rossonerii s-au impus cu 3-2, după ce formaţia antrenată atunci de Simone Inzaghi a condus cu 2-0 la pauză.
Joe Cole și Peter Crouch s-au întâlnit cu legendarii Alan McManus și Jimmy White pentru o lecție de snooker și le-au povestit cine sunt cei mai buni fotbaliști la acest sport + cine organiza campionate de billiard la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 18.30 pe Eurosport 1. Toate edițiile sune disponibile pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo