Cristi Chivu, "pus la zid" de Capello pentru declarațiile făcute după Inter-Juventus! "M-a dezamăgit profund"

Inter a câștigat cu scorul de 3-2 derby-ul cu Juventus din cea de-a 25-a etapă din Serie A, la capătul unui meci marcat de o mare controversă. Cristi Chivu a încercat, la finalul partidei, să-i găsească un alibi arbitrului, ceea ce i-a adus multe critici. Fabio Capello s-a aflat printre cei care s-au arătat dezamăgiți de afirmațiile românului.

"Fotbalul mi-a dat multe și încă îmi dă"

Sursa video: Eurosport

Inter a obținut sâmbătă seară, pe teren propriu, prima victorie într-un derby important în acest sezon, sub comanda lui Cristi Chivu. Nerazzurrii au învins-o cu scorul de 3-2 pe marea rivală, Juventus, într-un meci contând pentru cea de-a 25-a etapă din Serie A.
Partida a fost marcată de o controversă care i-a înfuriat pe torinezi. În minutul 42, Kalulu a încasat al doilea cartonaș galben în 10 minute și a fost trimis la cabine. A doua sancțiune a fost acordată prea ușor, după un presupus duel cu Bastoni, iar arbitrul riscă o suspendare semnificativă după greșeala făcută.
Imediat după meci, Chivu a vorbit despre faza respectivă și a încercat să-i găsească un alibi arbitrului, spunând că a existat un contact și că fotbalistul lui Juventus trebuia să fie mult mai atent, știind că are deja un galben. Atitudinea lui Chivu i-a adus acestuia multe critici din partea unor nume mari ale fotbalului Italian.
Printre cei care s-au arătat dezamăgiți de reacția lui Chivu se numără și Fabio Capello, care nu s-a ferit să spună că se aștepta la un alt gen de declarații din partea românului, care a fost inconsistent.
Fostul mare antrenor italian l-a criticat și pe Bastoni, recunoscând că se aștepta la altceva din partea fotbalistului, în condițiile în care acesta este un "jucător cheie al naționalei" Italiei și ar trebui să aibă un comportament adecvat.

Capello, "dezamăgit" de Chivu după declarații de la finalul derby-ului cu Juventus

"Îl cunosc bine pe Chivu, mi-a fost jucător la Roma, dar declarațiile sale de după meci m-au dezamăgit profund. Nu a fost consecvent, având în vedere ce declarase cu doar o zi înainte de meci. A părut că vrea să justifice ceea ce s-a întâmplat, însă faptele contează mai mult decât vorbele.
M-aș fi așteptat la declarații de altă natură din partea lui, mai ales după o victorie. Un jucător precum Bastoni, care e un jucător cheie al naționalei, nu poate și nu are voie să se comporte așa.
A fost un lucru teribil pentru microbiști să vadă acea simulare flagrantă prin care a încercat să păcălească arbitrul, chiar dacă avea deja un galben și îl risca pe al doilea", a declarat Fabio Capello, citat de Gazzetta dello Sport.
În urma victoriei de pe stadionul Giuseppe Meazza, Inter a ajuns la 61 de puncte în fruntea clasamentului din Serie A, cu un avans de 8 puncte în fața celor de la AC Milan, care au un meci în minus.
În următoarea etapă din campionatul Italiei, echipa lui Cristi Chivu o va înfrunta în deplasare pe Lecce, pe 21 februarie. Până atunci, miercuri seară, Inter va juca pe terenul celor de la Bodo/Glimt, în manșa tur a play-off-ului Champions League.
Florin Cernat a câștigat trofee în trei țări și ne-a încântat la echipa națională. Cernat ne dă detalii despre cei 8 ani cu 12 trofee la Dinamo Kiev și secrete din vestiarul marelui Lobanovski într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 18:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Sănmărtean, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo