Cristi Chivu, scut în fața jucătorilor lui Inter, după prestația ștearsă din amicalul cu Monza

Inter a remizat cu Monza, scor 2-2, în al doilea deci de pregătire pentru noul sezon din Serie A. Echipa lui Cristi Chivu a avut în general o prestație ștearsă, dar antrenorul român i-a apărat pe jucători, spunând că aceștia vin după o perioadă intensă de antrenamente și în aceste condiții era greu să arate foarte bine.

Udine așteaptă cu un soare generos Supercupa Europei dintre PSG și Tottenham Sursa: SNTV

Sursa video: SNTV

Cristi Chivu mai are la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru a o pregăti pe Inter de noul sezon din Serie A. "Nerrazzurii" au reluat târziu antrenamentele, pentru că au participat la Campionatul Mondial al cluburilor, unde s-au oprit în optimi. Săptămâna trecută, vicecampioana Italiei a câștigat un amical tare cu AS Monaco, scor 2-1, deși a jucat aproximativ o oră în inferioritate numerică.
Echipa lui Cristi Chivu nu a mai repetat evoluția solidă din Principat în al doilea meci de pregătire al verii, contra celor de la Monza, formație care a retrogradat în sezonul trecut din Serie A. Ciurria a deschis scorul pentru Monza în minutul 32, dar la pauză s-a intrat la egalitate, după autogolul lui Birindelli din prelungirile primei reprize.
În partea secundă, Inter a preluat conducerea prin reușita semnată de Pio Esposito în minutul 52, dar nu și-a putut păstra avantajul până la final, Monza egalând în minutul 89, prin Azzi. La final s-au executat și lovituri de la 11 metri, iar Martinez, Bastoni, Barella, Acerbi și Thuram au fost impecabili pentru Inter, în timp ce de la Monza a ratat Sardo.

Cristi Chivu și-a apărat jucătorii, după Monza - Inter 2-2

În ciuda prestației destul de slabe a echipei sale, Cristi Chivu s-a arătat mulțumit de ceea ce a văzut, mai ales că a folosit jucători care în mod normal vor fi rezerve în sezonul care stă să înceapă. Antrenorul român și-a apărat fotbaliștii, subliniind că aceștia vin după o perioadă grea de antrenamente, astfel că nu puteau oferi mult mai mult în amicalul de marți seara.
"Le-am dat minute tuturor. Cei care au avut mai puțin la Monaco au jucat mai mult astăzi. Încercăm să ne îmbunătățim condiția fizică, menținându-ne în același timp volumul de muncă. După Monaco, am avut și zile cu două antrenamente pe zi. Băieții au încercat să dea tot ce au mai bun în această seară. Încerc să insuflu responsabilitate și le cer jucătorilor să dea tot ce au mai bun în fiecare zi, sporindu-le motivația, deoarece campionatul bate la ușa noastră și trebuie să fim pregătiți, trebuie să continuăm să fim echipa competitivă care am fost în ultimii ani. Văd angajament, dăruire și motivație. După două săptămâni de muncă, nu este ușor să fii strălucit, dar în ceea ce privește caracterul, echipa încearcă să dea tot ce are mai bun, chiar dacă trebuie mereu să facă puțin mai mult. Încercăm să progresăm. Am decis să jucăm patru amicale în patru săptămâni, printre antrenamente. Nu este ușor; este o situație nouă pe care încercăm să o valorificăm în avantajul nostru, cu acest volum de muncă și aceste meciuri amicale, pentru a fi pregătiți pentru primul meci.", a spus Chivu pentru Inter TV.
În această săptămână, Inter va mai disputa un meci amical, cu Olympiacos (16 august), iar echipa va intra apoi în linie dreaptă cu pregătirile pentru începutul noului sezon din Serie A. În prima etapă, "nerrazzurii" vor juca pe teren propriu cu AC Torino, pe 25 august.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo