Cristi Chivu, un nou succes la scor cu Inter! Nerazzurrii au demolat-o pe Sassuolo și au 8 puncte peste AC Milan

Cristi Chivu a obținut o nouă victorie categorică în Serie A, Inter impunându-se cu 5-0 pe terenul lui Sassuolo, la capătul unui meci controlat cap-coadă. Echipa românului are 8 puncte avans față de locul 2 ocupat de AC Milan și e mare favorită la titlu în Serie A.

Cristi Chivu la meciul Sassuolo - Inter 0-5.

Credit imagine: Getty Images

Cristi Chivu, care va semna prelungirea, este pe val la primul sezon pe banca lui Inter. Echipa sa a demolat-o pe Sassuolo cu 5-0 și s-a distanțat la 8 puncte de AC Milan, are e pe locul 2 în Serie A. Antrenorul român nu a mai pierdut în campionat de pe 23 noiembrie 2025, când era învins chiar de marea rivală din oraș.
Partida a început cu ocazia uriașă a lui Kone, al cărui șut l-a depășit pe Sommer, dar Dimarco a intervenit salvator și a scos cu capul din apropierea liniei porții.
În minutul 11, Dimarco a executat excelent un corner și i-a pus mingea pe cap lui Bisseck, care a deschis scorul, trimițând în plasă din apropierea careului mic.
Federico Dimarco și-a mai trecut în cont o pasă decisivă după centrarea de pe partea stângă, reluată de Marcus Thuram la colțul scurt, pentru 2-0. Până la pauză, gazdele au trimis mingea în plasă, dar golul a fost anulat pentru un offside.
În minutul 50, Lautaro Martinez a profitat de o greșeală în defensiva adversă și a preluat singur în careu advers, ducând apoi scorul la 3-0 cu o execuție din voleu. Argentinianul a urcat pe locul 3 în topul marcatorilor all time ai echipei.
4 minute mai târziu, Federico Dimarco a ajuns la 3 pase decisive, după ce l-a servit și pe Manuel Akanji, care a înscris și el cu o lovitură de cap.
Imediat, Sassuolo a mai primit o lovitură, Nemanja Matic fiind eliminat și lăsându-și echipa în 10 oameni. Inter a mai scăzut din turație, dar chiar și așa, a mai marcat pe final. Luis Henrique și-a trecut numele pe lista marcatorilor cu un minut înainte de finalul timpului regulamentar.
Sassuolo – Inter s-a încheiat 0-5, rezultat în urma căruia echipa lui Chivu s-a distanțat la 8 puncte de AC Milan. Nerazzurrii au de departe cel mai bun atac din Serie A, cu un golaveraj de 57-19, având cu 18 goluri mai mult marcate decât a doua ofensivă, care îi aparține lui Juventus.

Sassuolo – Inter: Echipele de start:

  • Sassuolo (4-3-3): Muric - Walukiewicz, Idzes, Muharemovic, Doig - Thorstvedt, Matic, Kone - Berardi, Pinamonti, Lauriente
Antrenor: Fabio Grosso
  • Inter (3-5-2): Sommer - Bisseck, Akanji, Bastoni - Luis Henrique, Sucic, Zielinski, Mkhitaryan, Dimarco - Lautaro Martinez, Marcus Thuram
Antrenor: Cristian Chivu
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo