De Rossi și-a asumat vina pentru penalty-ul ratat de Stanciu: "Îmi pare rău pentru el, e un adevărat profesionist"

Nicolae Stanciu a ratat un penalty în minutul 90+9 al meciului pe care Genoa l-a disputat pe terenul celor de la AC Milan. Antrenorul "grifonului", Daniele De Rossi, și-a asumat vina pentru ratarea internaționalului român. Acesta a explicat cum a ajuns Stanciu să execute lovitura de la 11 metri.

Nicolae Stanciu

Credit imagine: Getty Images

Nicolae Stanciu a avut șansa să devină eroul Genoei în duelul cu AC Milan de pe San Siro. Căpitanul echipei naționale a României a fost introdus în minutul 83 al partidei, acesta bifând primele sale minute în Serie A din septembrie încoace.
Stanciu a intrat la 1-0 pentru formația sa, însă Rafael Leao a reușit să restabilească egalitatea în al doilea minut al prelungirilor. Portughezul a marcat cu o lovitură de cap la capătul unui corner, în momentul în care mai erau doar 3 minute de jucat.
Ultimul minut al prelungirilor a adus un penalty nesperat pentru Genoa, provocat de faultul lui Davide Bartesaghi asupra lui Mikael Ellertson. Nicolae Stanciu a fost cel care a executat lovitura care putea să aducă trei puncte de aur formației sale, care se luptă pentru evitarea retrogradării, însă execuția acestuia a trecut peste transversală.
Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1, iar Genoa a ratat șansa de a se îndepărta la 5 puncte de zona retrogradării. Stanciu putea să marcheze primul său gol în Serie A, în ceea ce se poate dovedi a fi ultimul său meci pentru Genoa, având în vedere zvonurile despre plecarea sa în China.
La finalul partidei, antrenorul Daniele De Rossi a explicat cum s-a ajuns ca Stanciu să execute, urmând să-și asume vina pentru ratarea mijlocașului său: "A fost un rezultat echitabil. Milan nu a meritat să piardă în urma jocului din repriza a doua, dar noi meritam să câștigăm. Am avut o primă repriză foarte bună, dar un astfel de final îți lasă un gust amar.
Înaintea meciului, am avut doi executanți de penalty: Malinovskyi și Martin, dar i-am scos pe amândoi. A fost decizia mea să-l las pe Stanciu să execute. Am văzut cum transformă la antrenamente, are un șut incredibil. Având în vedere ce jucători mai erau pe teren, credeam că este o variantă rezonabilă. Îmi pare rău pentru el pentru că este un tip excelent, un adevărat profesionist, chiar și când nu joacă. Merita să se bucure, la fel cum merita întreaga echipă", a declarat De Rossi, citat de Football Italia.

Allegri, după penaltyul ratat de Stanciu în Milan - Genoa 1-1

Stanciu, care nu mai jucase din 3 decembrie (Cupa Italiei) şi în Serie A din 29 septembrie, a fost introdus pe teren în minutul 83, dar a şutat peste poartă din punctul cu var la penalty-ul acordat pentru faultul comis de Davide Bartesaghi la Mikael Egill Ellertson.
"În cele din urmă, este dezamăgitor că nu am câștigat, dar am avut noroc că au ratat lovitura de departajare. Vreau să cred că este un punct important. În fotbal, culegi ceea ce oferi, dar trebuie să vezi partea pozitivă în condiţiile în care adversara ratează penalty la ultima fază a partidei", şi-a început discursul Allegri, pentru ca apoi să vorbească despre lipsa de maturitate a propriei formaţii. Aceasta s-a văzut în special în prelungiri, după golul egalizator, când, deşi exista timp pentru câteva atacuri lucrate, fotbaliştii săi s-au precipitat.
"În careul advers, ai nevoie de mai multă răbdare. Trebuie să ne maturizăm pentru că într-un campionat există mai multe meciuri de genul acesta. Am revenit în minutul 90-2 și mai aveam patru minute de jucat. În acel moment, trebuie să ai răbdare, să construiești una sau două faze importante fără să te expui unui contraatac care aproape ne-a făcut să pierdem meciul. Este o lecție de maturitate pe care trebuie să o învățăm. Obiectivul nostru este să terminăm în primele patru, iar fiecare punct e important", a mai spus tehnicianul "diavolului".
Două interviuri excepționale pe canalele Eurosport în weekend-ul următor. Arne Slot ne povestește cum a trăit primul sezon la Liverpool, sâmbătă de la ora 18.55 pe Eurosport 1. Mikel Arteta are ambiții uriașe și ne spune cum a readus-o pe Arsenal în lupta pentru primul loc din Premier League duminică de la ora 18.30 pe Eurosport 2. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist vor fi disponibile și pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo