Dennis Man, dorit la o echipă care va juca în Europa League! Românul, pe lista acestui club și în anii trecuți

Dennis Man ar putea pleca în această vară de la Parma, lucru confirmat recent chiar de directorul general al echipei, care a fost întrebat despre viitorul fotbalistul român. Presa internațională a anunțat acum pe urmele internaționalului nostru se află o echipă din Turcia, Beșiktaș, care va juca în următorul sezon în Europa League.

Chivu, noul antrenor al lui Inter. Sursa video: SNTV

Sursa video: Eurosport

Dennis Man a fost unul dintre jucătorii care au contribuit în mod decisiv la promovarea Parmei în Serie A. Internaționalul român a continuat să impresioneze și în primele etape ale sezonului recent încheiat, dar ulterior a intrat pe o pantă descendentă.
În aceste condiții, nu ar fi exclus ca italienii să-l lase pe Man să plece în această vară, mai ales în condițiile în care fotbalistul nostru nu duce lipsă de oferte, aflându-se pe lista celor de la Lazio, de pildă.
Cel mai recent, presa internațională a anunțat că românul este dorit și la un club din Turcia. Este vorba despre Beșiktaș, care i-a urmărit situația lui Man și în anii trecuți.
Echipa antrenată de Ole Gunnar Solsjkaer va juca în preliminariile Europa League în sezonul 2025/26, iar tehnicianul are nevoie de întăriri în ofensivă, fiind în căutarea unui nou atacant lateral.
Conform jurnaliștilor turci, Dennis Man este una dintre variantele care îi sunt pe plac lui Solsjkaer, care a pus ochii și pe Andreas Skov Olsen, fotbalistul lui Wolfsburg.

Dennis Man, tot mai aproape de despărțirea de Parma

Scenariul despărțirii lui Man de Parma a rămas deocamdată la nivel de speculație, dar directorul general de la Parma a oferit recent o declarație care arată ruptura dintre fotbalist și clubul din Emilia-Romagna.
Federico Cherubini a fost întrebat despre viitorul mai multor fotbaliști și dacă pe unii i-a numit "netransferabili", discursul a fost total diferit în privința lui Dennis Man.
"Man? Ar putea exista condițiile plecării, și pentru el, și pentru Sohm, și pentru alții. Sunt băieți care au oferit mult Parmei. Sunt jucători sosiți când echipa era în Serie A, au rămas în anii dificili din Serie B și au readus Parma acolo unde merită să fie.
Ca în toate ciclurile, vine un moment când e corect să susținem alte variante", este declarația lui Federico Cherubini pentru Gazzetta di Parma, din care reiese că Man nu mai este văzut ca un jucător important la Parma.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo