Golgheterul din Serie A, vândut pe 70 de milioane de euro! Profit uriaș în mai puțin de un an
Publicat 10/07/2025 la 15:13 GMT+3
Mateo Retegui este subiectul unuia dintre cele mai surprinzătoare transferuri din această vară. Atacantul de 26 de ani a fost vândut de Atalanta la Al Qadsiah în schimbul sumei de 70 de milioane de euro. Clubul din Bergamo a făcut un profit uriaș cu jucătorul născut la Buenos Aires, pe care l-a luat acum mai puțin de un an de la Genoa.
Cafu și Materazzi au prezentat trofeul de la Cupa Mondială a Cluburilor
Sursa video: SNTV
Perioada de mercato din această vară nu a oferit prea multe transferuri răsunătoare, Florian Wirtz la Liverpool fiind de departe cea mai notabilă mutare. Evident, marile cluburi din Europa au fost active pe piața transferurilor, dar o tranzacție neașteptată are legătură cu Al Qadsiah, formația care a terminat pe locul 4 în sezonul precedent din Arabia Saudită, în spatele forțelor Al Itiihad, Al Hilal și Al Nassr.
Presa din Italia a anunțat că gruparea saudită a ajuns la un acord cu Atalanta pentru transferul lui Mateo Retegui, golgheterul Serie A în stagiunea 2024-2025 (25 de goluri), care a semnat un contract valabil pe 4 ani. Al Qadsiah va plăti 70 de milioane de euro în schimbul internaționalului italian născut în Argentina, o sumă record pentru club.
Atalanta și-a pierdut golgheterul, dar a făcut o afacere excelentă din punct de vedere financiar. Bergamascii l-au transferat pe Retegui de la Genoa în august 2024, pentru numai 21 de milioane de euro. Astfel, Atalanta a înregistrat un profit de aproape 50 de milioane de euro în mai puțin de un an.
Atalanta l-a vândut pe Mateo Retegui în Arabia Saudită! Bergamascii, profit de aproape 50 de milioane de euro în mai puțin de un an
Mateo Retegui era un necunoscut în fotbalul european până în urmă cu doi ani, când a fost convocat surprinzător de Roberto Mancini la naționala Italiei, deși până atunci a jucat doar în Argentina. Abia în 2023 a făcut pasul către Serie A, Genoa plătind pentru el 16 milioane de euro către cei de la Tigre.
La doi ani distanță, Retegui spune din nou adio fotbalului mare, dar nu a putut spune nu ofertei stratosferice primite de la Al Qadsiah, presa italiană anunțând că va avea un salariu de 20 de milioane de dolari pe sezon.
La noua sa echipă, Mateo Retegui va fi coechipier cu alți doi jucători care au jucat la cel mai înalt nivel în Europa: Nacho Fernandez și Pierre Emerick Aubameyang.
Transferul lui Mateo Retegui la Al Qadsiah este al 3-lea cel mai scump din această perioadă de mercato, la egalitate cu cel al Martin Zubimendi de la Real Sociedad la Arsenal. Doar Florian Wirtz (135 de milioane de euro de la Leverkusen la Liverpool) și Matheus Cunha (74,2 milioane de euro de la Wolves la Man United) au costat mai mult decât cei doi în această vară.
Mateo Retegui a devenit al doilea cel mai scump jucător vândut vreodată de Atalanta. Bergamascii au încasat mai mulți bani doar în schimbul lui Rasmus Hojlund, cedat în 2023 la Manchester United pentru 78 de milioane de euro.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo