Îi scapă lui Chivu titlul printre degete? Toate indiciile duc către o singură concluzie privind "scudetto"
Publicat 09/03/2026 la 11:37 GMT+2
Milan s-a apropiat la 7 puncte de Interul lui Chivu, după ce a învins-o şi în retur pe formaţia nerazzurră, scor 1-0, dar șansele la titlu par minime pentru "diavol". Exceptând o "implozie" a formaţiei românului, scudetto va ajunge din nou pe Meazza, având în vedere diferenţa şi programul avut de cele două rivale.
Allegri şi Chivu se luptă pentru scudetto, dar Interul românului rămâne mare favorită
Credit imagine: Getty Images
Estupinian a semnat aseară singurul gol al unei victorii istorice pentru Milan: din 2011-2012 nu se mai întâmplase ca "diavolul" să o învingă pe rivala Inter tur-retur în campionat.
După "Derby della Madonnina", discursurile lui Chivu şi Allegri au fost la poli opuşi. Astfel, românul a spus că nici măcar o victorie a echipei sale nu ar fi decis titlul (deşi s-ar fi creat o diferenţă de 13 puncte), în timp ce tehnicianul rossonerilor a explicat că ecartul faţă de rivală e în continuare prea mare. "Şapte puncte e mult, iar Inter e echipa mai puternică. Inter rămâne favorita clară", a spus Allegri.
Şi, dacă este să ne raportăm la statistică, la situaţia din loturi şi la program, opinia antrenorului lui Milan e mai aproape de realitate. Asta pentru că Inter nu a putut să conteze aseară pe Lautaro Martinez, Calhanoglu, Thuram şi Dumfries, 4 dintre cei mai buni jucători (cu mențiunea că olandezul a intrat pe final). Toţi vor fi pe teren, în condiţii normale, în etapa viitoare, cu Atalanta, astfel că nerazzurrii e de aşteptat să arate mult mai bine (deşi accidentarea lui Bastoni, stâlpul apărării, ar putea fi o problemă, dacă se confirmă că acesta va lipsi o perioadă lungă).
Inter, program mai uşor decât Milan până la finalul sezonului
Pe de altă parte, Inter are un program mult mai uşor, doar confruntările cu Atalanta, Roma şi Como fiind considerate de specialişti foarte grele. Totuși, duelul din weekend, cu gruparea din Bergamo, vine la doar câteva zile după ce trupa lui Paladino va juca turul optimilor Ligii, cu Bayern, astfel că oboseala va fi mult mai mare în rândul celor supranumiţi "La Dea".
Inter a arătat probleme în acest sezon doar în derbyuri, în partidele cu echipele de plan secund impunându-se aproape de fiecare dată la limită. În consecinţă, e greu de crezut că, având un lot valid şi fără a evolua în Champions League, trupa lui Chivu se va împiedica de formaţii precum Cagliari, Torino, Parma, Verona sau Bologna.
De partea cealaltă, Milan are un program mai greu, cu Napoli, Juventus şi Atalanta printre viitoarele adversare. Pe primele două le întâlneşte în aprilie, când niciuna dintre ele nu e sigură de locul de Champions League. În plus, trupa lui Allegri a avut "talentul" de a se încurca şi contra formaţiilor de mâna a doua în acest sezon, dovadă înfrângerea de acasă cu Parma, de la finalul lui februarie (0-1). Nu în ultimul rând, spre deosebire de Inter, formaţia de pe San Siro are probleme mari la finalizare. Dacă apărarea e cea mai bună din Serie A, în atac nu există vreun fotbalist care să marcheze cu regularitate. De altfel, Milan are cu 20 de goluri mai puţin decât trupa lui Chivu, şi Como sau Juventus marcând mai mult decât rossonerii în actuala stagiune.
Programul lui Inter până la finalul sezonului
- Atalanta (acasă)
- Fiorentina (deplasare)
- Roma (acasă)
- Como (deplasare)
- Cagliari (acasă)
- Torino (deplasare)
- Parma (acasă)
- Lazio (deplasare)
- Verona (acasă)
- Bologna (deplasare)
Pe 21 aprilie, între partidele cu Cagliari şi Torino, nerazzurrii o vor întâlni pe Como, în returul semifinalelor Cupei Italiei. În tur a fost 0-0.
Programul lui Milan până la finalul sezonului
- Lazio (deplasare)
- Torino (acasă)
- Napoli (deplasare)
- Udinese (acasă)
- Verona (deplasare)
- Juventus (acasă)
- Sassuolo (deplasare)
- Atalanta (acasă)
- Genoa (deplasare)
- Cagliari (acasă)
1,1 este cota oferită de bookmakeri pentru un titlu cucerit de Inter, în timp ce Milan are o cotă uriaşă, 9. De altfel, unele case de pariuri au decis deja de săptămâna trecută să plătească pariurile antepost puse pe nerazzurri drept câştigători ai "scudetto".
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo