Inter, acord cu fotbalistul dorit de Cristi Chivu! Primul transfer pe care îl pregătesc nerazzurrii

Inter are un sezon foarte bun sub comanda lui Cristi Chivu, care și-a condus echipa spre titlul din Serie A și în finala Cupei Italiei. Antrenorul vrea să-și întărească lotul din vară, iar presa din Italia a anunțat că șefii sunt dispuși să-i îndeplinească dorințele, ajungând deja la un acord cu fundașul dorit de român.

Cristi Chivu

Credit imagine: Getty Images

Inter are un sezon bun sub comanda lui Cristi Chivu, fiind la un pas de titlul din Serie A, dar și calificată în finala Cupei Italiei, unde o va înfrunta pe Lazio, pe 13 mai.
În timp ce fotbaliștii sunt concentrați asupra a ceea ce mai au de făcut pe teren, conducerea clubului a început să-și facă planuri pentru perioada de mercato de la finalul acestui sezon, fiind dispusă să-i îndeplinească toate dorințele lui Cristi Chivu.
Șefii de pe Giuseppe Meazza pregătesc mai multe transferuri decât vara trecută, lotul nerazzurrilor urmând "să treacă prin schimbări structurale semnificative pentru a menține un nivel ridicat de competitivitate în Italia și Europa".
Aseară, presa din Italia a anunțat că oficialii lui Inter au ajuns deja la un acord cu fundașul pe care a pus ochii antrenorul român. Este vorba despre Tarik Muharemovic, jucătorul celor de la Sassuolo.

Primul transfer pentru Chivu la Inter

Stoperul bosniac, în vârstă de 23 de ani, are contract cu echipa de pe Mapei Stadium până în 2031, dar este interesat de transferul la Inter, exprimându-și acceptul pentru mutare.
Milanezii trebuie acum să înceapă negocierile cu oficialii lui Sassuolo. Conform lui Nicolo Schira, șefii de pe Giuseppe Meazza vor să-l aducă pe Muharemovic sub formă de împrumut pentru un sezon, cu obligație de cumpărare definitivă în vara lui 2027.
Mutarea este complicat de realizat pentru că Juventus a păstrat 50% din drepturile fotbalistului în momentul în care l-a transferat, vara trecută, la Sassuolo.
Tarik Muharemovic este dorit de Inter ca înlocuitor pentru Alessandro Bastoni, care ar urma să plece la Barcelona la finalul acestui sezon. Bosniacul, care are o cotă de piață de 20 de milioane de euro, a reușit două goluri și două assist-uri în 29 de meciuri pentru Sassuolo, în actuala stagiune.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo