Inter-ul lui Chivu va începe lupta pentru apărarea titlului la finalul lunii august! Calendarul din următorul sezon de Serie A
Sezonul 2026/27 al campionatului Italiei va debuta sâmbătă 22 august, a anunțat luni Liga Italiană de Fotbal, a doua zi după cea de-a 38-a și ultima etapă din Serie A, informează AFP.
Cristi Chivu (Inter)
Credit imagine: Getty Images
Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, își va începe apărarea titlului, câștigat la începutul lunii mai, în weekendul de 23 august.
Finalul sezonului următor este stabilit pentru duminică, 30 mai, cu o săptămână mai târziu decât în cazul sezonului care tocmai s-a încheiat.
Lega Serie A a precizat, de asemenea, că două etape vor avea loc la mijlocul săptămânii, pe 28 octombrie și 6 ianuarie, și că finala Cupei Italiei va avea loc pe 19 mai, potrivit Agerpres.
În sezonul 2025/26, Inter a reușit să câștige titlul și Cupa Italiei.
Chivu, sezon de vis cu Inter în Italia
Cristi Chivu a avut un prim sezon de vis pe banca milanezilor, acolo unde a fost instalat ca antrenor în vara trecută. În această lună, românul și-a trecut în cont mai întâi titlul de campion în Serie A, iar apoi a bifat eventul, după ce a învins-o pe Lazio cu scorul de 2-0, adjudecându-și și Cupa Italiei.
Tehnicianul, care a preluat vara trecută o echipă complet dărâmată psihic, le-a dat tuturor peste nas în această stagiune și, după un sezon în care a avut destule momente dificile, Chivu a devenit primul om care a cucerit eventul atât din postura de jucător, cât și din cea de antrenor cu Inter. Mai mult, a devenit primul antrenor trecut vreodată pe la clubul nerazzurro care a făcut eventul la primul sezon.
Pentru performanțele sale, laudele au curs în valuri la adresa lui Chivu și a jucătorilor săi, iar românul a fost recompensat în weekend și cu un prestigios titlu individual, fiind desemnat "Antrenorul sezonului" în Serie A.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Bologna
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4471.png)
3
3
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)