Italienii se înclină în faţa geniului lui Chivu! Îl compară cu Bearzot şi Lippi, ultimii doi antrenori care au făcut din Italia campioană mondială

Cristi Chivu a dat aseară un test mare al carierei sale de până acum, în condițiile în care echipa era într-un vizibil regres în ultima perioadă. În plus, mulţi dintre internaţionalii nerazzurrilor erau afectaţi mental extrem de puternic de ratarea Mondialului, dar românul a găsit "formula magică" pentru a transforma totul în folosul echipei.

Chivu şi Barella, în timpul partidei Inter - Roma 5-2

Credit imagine: Getty Images

"Chivu și Inter, singuri împotriva lumii: strategia "Vasco Rossi" a funcţionat", titrează Gazzetta dello Sport, după ce Inter a făcut o a doua repriză încântătoare în derbyul cu Roma. După 1-0 pe Olimpico, în toamnă, tehnicianul nerazzurrilor l-a învins pe Gasperini şi în retur, 5-2, iar o bună parte din meritele pentru acest succes neaşteptat de clar îi aparţine românului.
Italienii scriu azi despre faptul că tehnicianul de pe Meazza a procedat exact ca Enzo Bearzot și Marcelo Lippi, tehnicienii care au adus squadrei azzurra ultimele două titluri mondiale (în 1982 și 2006): a luat furia și momentele proaste și le-a folosit pentru a alimenta o victorie mare.
"Echipa lui Chivu a procedat ca în cântecul "Albachiara" al lui Vasco Rossi, mare fan al lui Inter. Jocul frumos și furia din evoluţie nu explică pe deplin victoria categorică, 5-2 împotriva Romei. A fost mai mult decât atât. Trebuie să ne uităm la psihologie, la motivații. În cel mai dificil moment, echipa, oficialii şi fanii s-au unit. Au fost un tot unitar împotriva criticilor, a răutății și a insinuărilor. Primul semn în acest sens a venit de la Cristian Chivu, în conferința de presă din ajunul meciului cu Roma: "Nu am mai văzut niciodată asemenea abordare mediatică precum cea pe care am îndurat-o după victoria împotriva lui Juve (n.r. Inter s-a impus 3-2, într-un meci în care Bastoni a simulat grosolan, atrăgând eliminarea lui Kalulu)", a spus antrenorul. Cu puțin timp înainte de meciul cu Roma, președintele Beppe Marotta, a reiterat ideea: "Linsajul lui Bastoni este rușinos, ca și cum Alessandro ar fi vinovat de cine știe ce". Ultima săptămână fusese teribilă pentru fundaşul central, după eliminarea cu Bosnia, mulţi privind gestul său drept decisiv pentru ratarea calificării la Mondial.

Chivu, un adevărat "alchimist": nu doar că a "reparat" jucătorii lui Inter, dar a folosit toate criticile pentru cel mai bun joc

Înainte de partida cu Roma, toată presa italiană vorbea despre dificile misiune a lui Chivu de a lucra la moralul multor fotbalişti, devastaţi de ratarea Mondialului. Pe lângă cei 5 internaţionali daţi la squadra azzurra, Inter îl avea cu psihicul în piuneze şi pe Zielinski, care a ratat dramatic turneul final în tricoul Poloniei.
"Antrenorul român va trebui apoi să se ocupe de factorul psihologic, care este evident strâns legat de internaţionalii care au trebuit să-şi ia rămas bun de la Cupa Mondială", scria Calciomercato, vorbind despre partida cu Roma ca despre un adevărat "test psihologic" pentru un antrenor tânăr.
Ca un veritabil alchimist, fostul lider al naţionalei României a folosit toată frustrarea şi dezamăgirea propriilor jucători pentru a face din Interul din a doua repriză cu Roma cea mai bună variantă a echipei în acest sezon.
Înainte de meci, se vorbea despre o criză care e pe cale să se instaureze pe Meazza, acum se discută doar despre iminenţa titlului cu numărul 21. Pentru că nerazzurrii au în acest moment 9 puncte peste principala urmăritoare, Milan, iar un egal între trupa lui Allegri şi Napoli, diseară, ar închide probabil definitiv problema "scudetto", cu 7 etape rămase de disputat din acest sezon.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo