Jose Mourinho îl vrea pe fotbalistul lui Cristi Chivu! Inter are deja câțiva înlocuitori pe listă

Presa din Italia anunță că Jose Mourinho îl vrea la Fenerbahce pe Hakan Calhanoglu, unul dintre liderii lui Inter Milano. Turcii sunt pregătiți să facă prima ofertă pentru jucătorul lui Cristi Chivu, iar șefii de pe "Giuseppe Meazza" se gândesc deja la variante de înlocuitor pentru turc.

Interviu inedit cu Radu Dragusin – lectii despre ambitie si sacrificiu (Sursă: BRD Locker Room)

Sursa video: Eurosport

Situația lui Hakan Calhanoglu pare cea mai incertă dintre cea a jucătorilor consacrați de la Inter. Mijlocașul de 31 de ani a fost dorit insistent de cei de la Galatasaray de la începutul perioadei de mercato. Chiar dacă echipa campioană a Turciei și-l dorește pe acesta, nicio ofertă oficială nu a fost trimisă pe numele său.
Inter ar fi dispusă să-l vândă pe mijlocaș pentru 30 de milioane de euro, în timp ce directorul sportiv al clubului a dat de înțeles că Calhanoglu nu și-a exprimat dorința de a pleca de la Inter, chiar dacă au existat discuții cu cei de la Galatasaray.
La doar o zi după această precizare, presa din Italia notează că rivala Galatei, Fenerbahce, îl are pe Calhanoglu ca prioritate pentru un transfer. Jose Mourinho ar vrea chiar să-i dea banderola de căpitan acestuia, iar conducerea vicecampioanei este pregătită să facă o ofertă de început, în valoare de 20 de milioane de euro, conform Football Italia.
Citește și:

Calhanoglu, dorit de Mourinho la Fenerbahce

În cazul în care Calhanoglu va pleca, până la urmă, de la Inter, conducerea "nerazzurrilor" alături de Cristi Chivu au deja o listă scurtă de posibili înlocuitori pentru cel care a fost "sufletul" echipei în ultimele sezoane.
Conform Gazzetta delo Sport, Chivu și l-ar dori pe Granit Xhaka în locul lui Calhanoglu. Elvețianul este un mijlocaș de profil asemănător și cu o experiență la fel de vastă. Ajuns la 32 de ani, Xhaka și-a relansat cariera la Leverkusen, după ce ultimii ani petrecuți la Arsenal au fost mai degrabă complicați pentru fostul căpitan al "tunarilor".
De asemenea, presa italiană mai înaintează și numele lui Morten Ferendrup. Danezul este principalul "produs de export" al lui Dan Șucu de la Genoa. Mai multe echipe importante s-au interesat de mijlocașul de 24 de ani, iar Inter ar intra și ea în lupta pentru semnătura sa, dacă Calhanoglu va pleca în această vară.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo