Juventus l-a demis pe Igor Tudor! Oficialii au găsit o soluție de moment pentru banca tehnică
Actualizat 27/10/2025 la 14:38 GMT+2
Gazzetta dello Sport scrie că Igor Tudor nu mai este antrenorul lui Juventus. Deși clubul n-a făcut încă un anunț oficial, conducerea a decis să-l dea afară pe croat, în urma rezultatelor foarte slabe din acest start de sezon. Eșecul cu Lazio din etapa a 8-a din Serie A a fost "picătura care a umplut paharul". Presa italiană scrie că Massimo Brambilla va conduce echipa cel puțin în următorul meci
"Fotbalul: Povestea mea" revine sâmbătă și duminică pe Eurosport 1. Primele episoade sunt pe HBO Max
Sursa video: Eurosport
Juventus este primul mare club din Europa care își schimbă antrenorul în acest sezon. Igor Tudor a ajuns la Torino în primăvară, înlocuindu-l pe Thiago Motta și a reușit să resusciteze echipa pe moment, obținând calificarea în Champions League. În vară, presa din Italia a scris că oficialii torinezilor au încercat să-l aducă înapoi pe Antonio Conte, dar acesta și-a prelungit contractul cu Napoli, astfel că Tudor a continuat în Piemont.
Juventus a avut un start bun de sezon, câștigând primele 3 meciuri din Serie A, inclusiv derby-ul cu Inter, dar de atunci a început declinul. Au urmat 5 remize consecutive, 3 în campionat și două în Champions League, iar apoi 3 eșecuri unu după altul, cu Como, Real Madrid și Lazio. Înfrângerea de pe Olimpico de duminică seara i-a fost "fatală" lui Tudor, care a fost demis.
Juventus l-a demis pe Igor Tudor! Torinezii au o serie de 8 meciuri fără victorie
Gazzetta dello Sport anunță că oficialii au luat decizia în această dimineață și un anunț oficial în acest sens urmează să apară în următoarele ore. Conform sursei citate, boardul de pe Allianz Stadium nu are deocamdată niciun înlocuitor, astfel că echipa va ajunge pe moment pe mâna lui Massimo Brambilla, care este la conducerea echipei de tineret de aproximativ un an. Ca atare, acesta va sta pe bancă la meciul cu Udinese din etapa intermediară din această săptămână și foarte probabil și la cel cu Cremonese din week-end-ul următor.
De altfel, e posibil ca șefii "Bătrânei Doamne" să aștepte pauza competițională din noiembrie pentru a numi un succesor pentru Tudor. Pe piață sunt puțini antrenori "cu nume" care sunt disponibili, astfel că va fi extrem de interesant de văzut cine va ajunge la cârma "bianconerrilor".
Igor Tudor își încheie așadar în mod nefericit a 4-a sa aventură la un club din Serie A. El a avut mandate ratate și la Udinese (a stat 4 meciuri pe bancă în finalul sezonului 2017-2018, dar apoi nu a continuat, pentru a reveni în martie 2019 la formația friulană; a rezistat în funcție doar 8 luni) și Lazio (a semnat în martie 2024 și a plecat la finalul sezonului). Singurul club italian de la care croatul nu a fost dat afară este Verona, cu care a terminat pe locul 9 stagiunea 2021-2022, dar apoi a plecat la Marseille, unde a stat un sezon, dar nu i-a fost prelungit contractul și ulterior a stat fără echipă până a ajuns la Juventus.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Iulian Miu și se vede sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 17.15, pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Promo
Promo