Klinsmann, radiografie a fotbalului italian: "Lamine Yamal și Musiala ar juca în Serie B"

Jurgen Klinsmann consideră că una dintre problemele echipei naționale a Italiei este că nu le oferă o șanse jucătorilor tineri. Pentru a-și susține argumentul, fostul mare vârf a exagerat în discursul avut, susținând că Lamine Yamal și Jamal Musiala, probabil cei mai talentați jucători din ultimii 5-6 ani, ar juca în liga secundă.

Jamal Musiala und Lamine Yamal schafften den Sprung die Top-Elf der EM

Credit imagine: Getty Images

Urmările eliminării Italiei din drumul spre Campionatul Mondial din 2026 continuă, lucru absolut firesc în contextul în care vorbim de o cvadruplă campioană mondială care ratează prezența la turneul final pentru a 3-a oară la rând.
Înfrângerea cu Bosnia a produs un cutremur la vârful Federației, iar Gattuso va fi foarte probabil înlocuit de Mancini, însă problemele de fond rămân, indiferent cine se va ocupa de destinele squadrei azzurre în viitor.

Klinsmann știe de ce fotbalul italian a ajuns într-o criză fără precedent

Evident, discuția e mult mai amplă și are legătură cu multe vulnerabilități ale fotbalului italian (inclusiv sumele tot mai mici puse la bătaie de cluburi pentru transferuri), dar Jurgen Klinsmann, fost jucător la Inter și unul dintre cei mai mari atacanți ai Germaniei crede că știe una din problemele principale.
Aceasta e reprezentată de lipsa de încredere în jucătorii tineri, deși aria de selecție nu ar fi una cu mult sub ce se întâmpla în anii '90, când Serie A era de departe cel mai puternic campionat al lumii.
"Italienii plătesc prețul lipsei unor lideri, unor jucători talentați din punct de vedere tehnic. Acest lucru vine și ca urmare a lipsei de încredere în tinerele talente. În Italia, Lamine Yamal și Musiala ar juca probabil în Serie B pentru a câștiga experiență. Așa ceva nu se poate", a spus Klinsmann pentru RAI.
El a adăugat că o altă problemă e reprezentată de cultura tactică prezentă în Italia, cei mai mulți tehnicieni rămânând "prizonierii moștenirii" lăsate de Helenio Herrera. Catenaccio a fost la modă mult timp, iar echipele din Cizmă și naționala au beneficiat la maximum de el, însă fotbalul e într-o permanentă schimbare, iar antrenorii trebuie să fie în pas cu "moda fotbalistică".
"Tactica e, de asemenea, un obstacol. Mulți antrenori, chiar și astăzi, lucrează cu obiectivul de a nu pierde în loc să vrea să câștige cu orice preț. Și acestea sunt rezultatele", a mai spus germanul.
Rezultatele naționalei sunt dublate și de lipsa de performanță la nivel de club. În sferturile Ligii Campionilor nu e calificată vreo formație din Serie A.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo