Man și Mihăilă au cel mai tânăr antrenor din istoria Serie A! Înlocuitorul lui Chivu, salariu infim
Actualizat 18/06/2025 la 18:39 GMT+3
Dennis Man și Valentin Mihăilă au un nou antrenor la Parma. Oficialii clubului de pe Ennio Tardini au surprins pe toată lumea și l-au ales ca înlocuitor al lui Cristi Chivu pe Carlos Cuesta, care, la 29 de ani, va deveni cel mai tânăr antrenor din istoria Serie A. Spaniolul nu a jucat fotbal la nivel profesionist, iar până acum a activat doar ca secund, în ultimii 5 ani al lui Arteta la Arsenal.
Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie
Sursa video: Eurosport
Cristian Chivu a salvat-o pe Parma de la retrogradare în sezonul precedent, dar nu și-a continuat munca la cârma "cruciaților", pentru că a fost ofertat de Inter și nu putea refuza o asemenea oportunitate. Antrenorul român și-a început deja mandatul la noua echipă, iar oficialii Parmei nu s-au grăbit să-l numească pe înlocuitorul său, iar când au făcut-o au surprins pe toată lumea.
Conform Gazzetta dello Sport, Carlos Cuesta va fi noul antrenor al grupării emiliene. Vestea a luat prin surprindere toată Italia, deoarece Cuesta e un nume care nu spune nimic, cel puțin pentru lumea fotbalului din "Cizmă".
Spaniolul are doar 29 de ani și nu a jucat niciodată fotbal la nivel profesionist. De altfel, el a început foarte devreme meseria de antrenor. La doar 19 ani a fost angajat ca antrenor secund la o grupă de juniori din cadrul Academiei lui Atletico Madrid, club la care a stat 4 ani, până în 2018.
Ulterior a petrecut două sezoane la Academia lui Juventus, tot ca antrenor secund, iar în 2020 a fost luat de Mikel Arteta la Arsenal. Cuesta s-a remarcat repede și a fost un ajutor de nădejde pentru managerul "tunarilor", iar în același timp a devenit foarte apreciat de jucători. Înainte să plece de la Arsenal, Granit Xhaka declara că ibericul va deveni într-o zi un mare antrenor, pentru că are niște metode de lucru excepționale și știe să scoată maxim din fiecare fotbalist.
Carlos Cuesta, noul antrenor al lui Man și Mihăilă la Parma! Înlocuitorul lui Chivu stabilește un record în Serie A
Presa din Italia susține că Federico Cherubini, directorul general al Parmei, a fost cel care l-a propus pe Carlos Cuesta ca înlocuitor al lui Chivu, iar patronul Kyle Krause a acceptat, el fiind adeptul antrenorilor tineri. Cherubini l-a cunoscut pe Cuesta când acesta era antrenor secund la Juventus U17 și a văzut încă de atunci în el un viitor manager de succes.
Numirea lui Cuesta în funcția de antrenor este un pariu riscant pentru Parma. Ibericul e la prima sa experiență ca principal, dar în același timp clubul nu va avea mari probleme în a-l schimba, dacă rezultatele nu vor veni. Oameni ca Alberto Gilardino sau Danielle De Rossi, care au fost pe lista Parmei după plecarea lui Chivu, ar fi avut pretenții salariale mai mari și ar fi impus în contract clauze de reziliere semnificative. În schimb, Cuesta a acceptat un contract pe doi ani, cu un salariu de sub un milion de euro.
Prin aducerea lui Carlos Cuesta pe bancă, Parma va stabili un record. Spaniolul care va împlini la final de iulie 30 de ani va deveni cel mai tânăr antrenor din istoria Serie A.
Așadar, Dennis Man și Valentin Mihăilă vor fi pregătiți de un manager necunoscut publicului larg, dar care i-a impresionat pe oamenii cu care a lucrat până în prezent. Rămâne de văzut dacă cei doi români vor reuși "să-i intre la suflet" lui Cuesta, asta dacă nu vor pleca de la Parma în această vară, cel puțin despre Man existând zvonuri că ar putea face pasul către o echipă mai puternică din Italia, precum Lazio sau AS Roma.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo