Max Allegri, OUT de la AC Milan după ratarea locului de Champions League! Cine e marele favorit să-i ia locul
AC Milan s-a despărțit de antrenorul Max Allegri, care a fost demis după ce a ratat calificarea în următorul sezon de Champions League. Presa din Italia a anunțat că șefii clubului rossonero au pus deja ochii pe mai mulți tehnicieni pe care și i-ar dori pe bancă din această vară, marele favorit fiind Andoni Iraola.
Der Trainerstuhl von Massimiliano Allegri wackelt
Credit imagine: SID
AC Milan a renunțat, la începutul acestei săptămâni, la serviciile lui Max Allegri, decizia fiind luată după ce clubul a ratat calificarea în următorul sezon de Champions League, încheind sezonul pe locul 5 în clasamentul din Serie A.
Allegri se afla pe banca rossonerilor de vara trecută, când revenire la Milan, pe care a mai pregătit-o și în perioada 2010-2014, când a condus echipa spre câștigarea unui titlu și a unei Supercupe a Italiei.
Alături de tehnician, șefii lui AC Milan i-au mai demis și pe alți oficiali ai clubului, printre care se remarcă directorul general Giorgio Furlani și directorul sportiv Igli Tare.
"A venit momentul pentru o schimbare și o reorganizare profundă a sectorului sportiv al clubului. Misiunile directorului general Giorgio Furlani, ale directorului sportiv Igli Tare, ale antrenorului principal Massimiliano Allegri și ale directorului tehnic Geoffrey Moncada sunt încheiate cu efect imediat", au anunțat cei de la AC Milan, pe rețelele de socializare.
Iraola, favoritul lui AC Milan după despărțirea de Allegri
După anunțul despărțirii de Max Allegri, presa internațională a scris despre antrenorii pe care rossonerii îi vor în locul lui pe bancă. Conform jurnalistului Ben Jacobs, principalul favorit este Andoni Iraola, care ar fi fost deja contactat de italieni.
Cele două părți s-ar fi întâlnit deja la Londra săptămâna trecută, pentru a se cunoaște un pic față în față. Spaniolul nu este tentat de un transfer în Italia, preferând să meargă la Crystal Palace, care a insistat pentru el în ultimele săptămâni.
Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au notat că, pe lângă Iraola, pe lista înlocuitorilor lui Allegri se mai regăsesc Xavi, Oliver Glasner și Mauricio Pochettino.
Cert este că, indiferent de noul antrenor la care vor apela, milanezii ar putea să treacă printr-o adevărată "revoluție" la nivelul lotului. Singurul care "a scăpat" din staff-ul rossonerilor este Zlatan Ibrahimovic, care va avea un rol important în construirea următorului proiect de la club.
Fostul mare fotbalist suedez va fi responsabil cu alegerea noului director sportiv și va avea un cuvânt important de spus în numirea antrenorului principal.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
AC Milan
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4004.png)
1
2
Cagliari
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4307.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)