Monza, ultima formaţie promovată în Serie A! Regula specială care o aduce lângă Interul lui Chivu

La un an după retrogradare, Monza va reveni în prima divizie a campionatului italian de fotbal în urma barajului de promovare împotriva lui Catanzaro.

Monza-Modena 1-0, Serie B 2025-2026: il gol in acrobazia di Samuele Birindelli (Monza). Foto di Alessio Morgese per Getty Images

Credit imagine: Getty Images

Clubul din Lombardia a fost învins cu 2-0, vineri pe teren propriu, în manşa secundă, dar câştigase cu 2-0 în deplasare la Catanzaro în prima manşă.
Întrucât Monza a terminat pe locul trei în divizia a doua, în faţa lui Catanzaro (locul cinci), şi-a asigurat promovarea fără a fi nevoie de prelungiri sau de lovituri de departajare.
Monza, controlată de un investitor american şi de familia Berlusconi, va juca al patrulea sezon în Serie A din istoria sa.
Monza se va alătura lui Venezia şi Frosinone în primul eşalon, în timp ce Cremonese, Verona şi Pisa vor retrograda.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo