Primele cuvinte ale lui Cristi Chivu din postura de campion în Serie A: glume geniale şi concluzii cu substanţă

Cristi Chivu a devenit campion în Italia, după ce Inter s-a impus contra Parmei, scor 2-0. Pe Meazza a fost sărbătoare, însă tehnicianul român a participat doar parţial la ea. Un profesionist desăvârşit, acesta e deja cu gândul la finala Cupei, dar a făcut o analiză extrem de amănunţită a sezonului istoric, care a adus al 21-lea scudetto în vitrina nerazzurrilor.

Chivu i-a făcut fericiți! Fanii Interului a sărbătorit toată noaptea titlul 21 în Serie A (SNTV)

Sursa video: SNTV

Seara lui Chivu. Așa ar putea fi sintetizat ce s-a întâmplat aseară pe Meazza, după 2-0 cu Parma. Mai întâi a primit aplauzele fanilor care îi aclamau numele, apoi s-a întors în vestiar. Un gest în stil Mourinho. Românul, un tip extrem de modest, nu a vrut să "fure showul", conştient că jucătorii săi trebuie să fie în centrul atenţiei, dar a avut nevoie şi de câteva minute pentru el însuşi, ca să încerce să realizeze că tocmai devenise al cincilea antrenor din istoria lui Inter care câștigă scudetto-ul în primul său an la cârma echipei. Și poate chiar pentru a fuma câteva țigări, care îl relaxează atât de mult pe Cristian Chivu după meciuri. "Da, scuze, m-am complacut într-un viciu de-al meu. M-am dus la vestiar pentru a fuma o țigară, îmi pare rău să spun asta", a mărturisit românul.
Stafful meu merită mult merit, dar la fel și predecesorii mei, pentru că au făcut o treabă excelentă, ușurându-mi misiunea | Cristi Chivu.
Întrebat cum e să facă parte din istoria lui Inter, în condițiile în care al 21-lea scudetto din istoria nerazzurrilor înseamnă o serie de borne atinse de tehnician, Chivu a spus: "Făceam deja parte din istoria lui Inter înainte, am câștigat ceva ca jucător. Mă bucur pentru acești băieți, pentru acești fani minunați care au trebuit să îndure povestea dezamăgitoare de anul trecut, batjocura celor care au încercat să denigreze acest club. Băieții au făcut bine că și-au revenit și și-au redescoperit motivația. Mă bucur pentru ei: acest al 21-lea scudetto este un capitol important în istoria acestui club glorios".

Chivu, campion în Italia! Românul, despre momentul de cumpănă al sezonului istoric

Chivu a fost în formă maximă după titlul cucerit. De obicei cu un discurs foarte serios, tehnicianul român a glumit de această dată cu jurnaliştii. Întrebat cum s-a pregătit pentru meciul cu Parma, știind că sunt şanse imense ca rezultatul partidei să consfințească sosirea titlului pe Meazza, fostul lider al naţionalei a spus: "Am vrut să arăt bine și cool pentru interviuri, așa că m-am dus la frizer: acum am părul alb (n.r. râde). Sunt la fel de fericit ca atunci când eram fotbalist. Meritul se cuvine în întregime acestor băieți minunați".
Interul lui Chivu a fost mereu pe primele poziţii din octombrie până în prezent, dar asta nu înseamnă că nu au existat provocări mari. Eliminarea din UCL, contra lui Bodo/Glimt a fost un examen dificil de traversat, moralul jucătorilor fiind extrem de afectat.
"Un sezon e un maraton: până la urmă, cine obține cele mai multe puncte câștigă, și din fericire am reușit, acceptând înfrângeri, dar fiind capabili să reacționăm. Am reușit. Între ianuarie și februarie, am câștigat 14 din 14 meciuri, și atunci am învățat. Am depășit și eliminarea din Liga Campionilor și înfrângerea din derby, dar am rămas în picioare cu demnitate", a mai spus românul.
Fanii au sărbătorit pe Meazza, apoi celebrarea s-a mutat în Piaţa Domului, în timp ce oficialii lui Inter au închiriat un club pentru o petrecere. Cu toate acestea, Chivu nu e încă gata de fiesta, știind foarte bine că mai are un mare obiectiv: finala Cupei, cu Lazio, de pe 13 mai.
"Nu sunt ipocrit, dar mă gândesc la finala Coppa Italia. Desigur, mă bucur, dar sezonul nu s-a încheiat", a explicat tehnicianul.
Mi-am luat angajamentul să antrenez în felul meu, să fiu empatic, să nu-mi fac griji pentru aprobarea nimănui din afară. Încerc să dau totul pentru jucători, restul nu contează. Știu ce înseamnă să faci această meserie | Cristi Chivu
De aseară, numele lui Chivu va fi gravat pentru totdeauna cu litere de aur în istoria lui Inter şi din postura de antrenor. El a devenit al 5-lea tehnician care să ia titlul la debut cu nerazzurrii: doar Arpad Weisz (1929/30), Alfredo Foni (1952/53), Giovanni Invernizzi (1970/71) şi Jose Mourinho (2008/09) au mai reuşit o asemenea performanţă.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo