Radu Drăgușin, lovitură de teatru: e aproape să revină la Juventus. Anunțul făcut de Gazzetta dello Sport
Publicat 28/12/2025 la 13:28 GMT+2
La doi ani de când l-a cedat la Genoa pentru o sumă de 9 milioane de euro, Juventus e în cărți pentru "repatrierea" fundașului român. Gazzetta dello Sport scrie că Spalletti e gata să îi facă o concurență serioasă Romei în perspectiva împrumutării fundașului lui Tottenham.
Radu Drăgușin (Juventus)
Credit imagine: Getty Images
Accidentat timp de aproape un an, Drăgușin a revenit în lotul lui Spurs, fiind rezervă neutilizată la meciul pierdut sâmbăta trecută pe teren propriu de londonezi în faţa lui Liverpool, scor 1-2, în Premier League.
Șansele să devină un jucător care să aibă pretenții de titular la Londra sunt însă minime: Thomas Frank se bazează pe cuplul de fundași centrali Van de Ven - Romero, iar în cazul unei absențe Danso este fără îndoială prima variantă pentru înlocuirea unuia dintre cei doi.
Românul are contract până în 2030 cu Tottenham, iar englezii vor să își recupereze bună parte din suma de 30 de milioane de euro pe care au dat-o pentru a-l aduce din Serie A, de la Genoa. Evident, nimeni nu poate oferi acum un asemenea preț pentru un jucător care nu a jucat deloc din februarie, astfel că varianta cea mai vehiculată e împrumutul, cu opțiune de cumpărare.
Radu Drăgușin, în atenția lui Spalletti, la Juventus
Roma părea în pole-position pentru mutare, însă Juventus recuperează puternic terenul pierdut, anunță Gazzetta dello Sport. Spalletti e un admirator al românului încă de pe vremea când era la Napoli, iar acum vrea să își întărească lotul cu el, mai ales că liderul naționalei României prezintă anumite garanții: știe ce înseamnă Juventus și nu va avea nevoie de o perioadă de adaptare.
"Bătrâna Doamnă" e în prezent într-o situație complicată în apărare, acolo unde lipsesc Rugani, Gatti și Cabal. În plus, Bremer e un fotbalist care se accidentează frecvent, în ultimele două sezoane prinzând doar 12 meciuri în Serie A din cauza problemelor medicale. Cum Spalletti joacă într-un sistem cu 3 fundași centrali, în multe momente el a trebuit să improvizeze, folosindu-l pe Koopmeiners (mijlocaș central) pe poziția de fundaș.
Drăgușin a jucat la Genoa în modulul 3-5-2, astfel că e extrem de familiarizat cu sistemul, un alt motiv pentru care fostul selecționer al Italiei îl vrea (pe lângă faptul că ar veni gratis pentru 6 luni - torinezii urmând a-i acoperi doar salariul - și că avantajul avantajul cunoașterii clubului e un atu important).
Radu Drăgușin a ajuns la 16 ani la academia lui Juventus, fiind remarcat de scouterii italieni la Regal Sport București. A avut evoluții excelente la echipa U23, motiv pentru care Pirlo l-a chemat la prima echipă, unde l-a și debutat, într-o partidă de UCL, cu Dinamo Kiev (a intrat din postura de rezervă, într-un meci încheiat 3-0 pentru piemontezi).
Ulterior, a primit șanse puține la Juve, dar, odată cu transferul la Genoa, a devenit unul dintre fundașii centrali foarte apreciați din Serie A, lucru care i-a adus transferul în Premier League, cel mai bun campionat din lume, în 2024.
Joe Cole și Peter Crouch au luat lecții de rugby și au jucat golf împreună, dezvăluind cine e fotbalistul care se descurcă admirabil la ultimul dintre cele două sporturi + ce antrenor celebru a încercat să-l îmbete pe fostul jucător de la Chelsea. Emisiunea va fi astăzi de la ora 21.45 pe Eurosport 1. Toate edițiile sunt disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo