Răzvan Marin s-a înțeles cu echipa care are 13 titluri în Grecia! Anunț mare făcut în presa elenă
Răzvan Marin este gata de o nouă provocare și va pleca din Serie A, urmând să evolueze în sezonul viitor la echipa care are 13 titluri în Grecia, AEK Atena. Mai multe surse elene au confirmat transferul jucătorului român, care urmează să o părăsească pe Cagliari.
Interviu inedit cu Radu Dragusin – lectii despre ambitie si sacrificiu (Sursă: BRD Locker Room)
Sursa video: Eurosport
Răzvan Marin (29 de ani), mijlocașul echipei naționale a României, va evolua în sezonul viitor pentru AEK Atena, după ce clubul grec a ajuns la un acord cu Cagliari pentru transferul său definitiv, anunță presa elenă.
După cinci sezoane în fotbalul italian, Marin se pregătește să înceapă un nou capitol în carieră, de data aceasta în Superliga Greciei.
Transferul este considerat o mutare de impact pentru AEK, care caută să-și întărească mijlocul terenului în perspectiva sezonului intern și a participării în competițiile europene.
Mai multe surse media din Grecia, precum Sport24.gr și Gazzetta.gr, confirmă mutarea fotbalistului român. Suma de transfer e de un milion de euro, iar Marin va semna un contract valabil pe următoarele 3 sezoane.
Alessandro Soli, cunoscutul scout italian, a vorbit pentru SDNA despre transferul tricolorului la AEK Atena
"Răzvan este un mijlocaș central cu calități tehnice remarcabile și o viziune de joc excelentă. Se simte confortabil într-un sistem 4-3-3, acționând ca liant între apărare și atac. Are o capacitate excepțională de a dicta ritmul jocului și de a pătrunde cu pase prin liniile adverse", a declarat Soli, citat și de Flashscore.
AEK Atena a încheiat sezonul trecut pe poziția a 4-a, după Olympiakos, Panathinaikos și PAOK și va evolua în preliminariile Conference League.
Răzvan Marin a ajuns la Cagliari în sezonul 2020-2021
În vârsta de 28 de ani, Răzvan Marin a fost împrumutat de Ajax la Cagliari, în sezonul 2020/2021, iar la începutul următoarei stagiuni a fost cumpărat definitiv de formația italiană.
Cotat la 4 milioane de euro pe Transfermarkt, mijlocaşul român a evoluat de-a lungul carierei la Viitorul Constanța, Standard Liege, Ajax, Cagliari şi Empoli.
La echipa din Sardinia, Răzvan Marin a bifat 103 meciuri, şapte goluri şi 14 pase decisive. Contractul său urma să expire la finalul sezonului, astfel că mutarea la AEK Atena reprezintă o afacere bună și pentru Cagliari, dar și un pas important în cariera fotbalistului nostru.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)