Refuz după refuz pentru Chivu! Două transferuri încercate de Inter au picat în decurs de doar câteva ore

Interul lui Cristian Chivu a primit două refuzuri pe piața transferurilor în interval de doar câteva ore. Al-Ittihad a spus "pas" ofertei de împrumut cu opțiune de cumpărare pentru Moussa Diaby, iar Liverpool nu vrea să-l cedeze pe Curtis Jones dacă mijlocașul nu-și prelungește contractul în prealabil.

Cristian Chivu

Credit imagine: Getty Images

Ultimele zile ale ferestrei de mercato sunt extrem de încărcate pentru Inter, care vrea să aducă întăriri atât pentru flancul drept, acolo unde Denzel Dumfries va fi indisponibil pentru o lungă perioadă, dar și în zona mediană, unde nerazzurrii ar putea să cedeze un jucător până luni.
În ultimele zile a apărut varianta reprezentată de Moussa Diaby atât pentru acel flanc drept, cât și pentru linia ofensivă a lui Cristian Chivu. Conducerea lui Inter s-a aflat în negocieri cu cei de la Al Ittihad după ce s-au înțeles cu jucătorul, însă ultimele informații din presa franceză sugerează că saudiții vor refuza oferta de împrumut a italienilor.
Nerazzurrii voiau să-l împrumute pe internaționalul francez până la finalul sezonului și să includă în contract o clauză de cumpărare definitivă în valoare de 28 de milioane de euro. Se pare că fosta campioană a Arabiei Saudite nu este mulțumită cu propunerea milanezilor, dorind o clauză de 40 de milioane, conform furnalistului Fabrice Hawkins.

Transferurile lui Diaby și Jones la Inter, ca și picate

Conducerea lui Inter are parte de o situație complicată și în zona mediană. Aceștia s-ar fi înțeles cu cei de la Nottingham Forest pentru cedarea lui Davide Frattesi sub formă de împrumut și un eventual transfer definitiv de 40 de milioane de euro în vară.
Totuși, mutarea internaționalului italian, de care Inter a vrut să scape și în vara trecută, depinde de găsirea rapidă a unui înlocuitor. Inter și-a manifestat de vineri interesul pentru Curtis Jones, mijlocașul lui Liverpool. Aceștia au propus un împrumut cu opțiune de cumpărare tot în jur de 40 de milioane.
Jones nu este un titular cert în formația lui Arne Slot, însă clubul nu vrea să se despartă așa ușor de internaționalul englez. Situația contractuală a acestuia blochează mutarea la Inter și totodată plecarea lui Frattesi în Premier League. Cei de la Liverpool nu vor să-l cedeze pe Jones dacă nu-și prelungește contractul. Înțelegerea acestuia se încheie peste un an și jumătate, iar, în cazul unei reveniri în vară, o eventuală prelungire ar fi mai complicată de realizat, iar "cormoranii" nu vor să-l piardă gratis pe jucătorul crescut în propria academie.
Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi sâmbătă, de la ora 18:30, și duminică, de la ora 18:50, pe Eurosport 1. Interviurile realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo