Eurosport
Un fundaș de-ai lui Chivu, pe lista Barcelonei! Cine ar putea părăsi Giuseppe Meazza în vară
De
Publicat 17/03/2026 la 13:01 GMT+2
Potrivit Gazzetta dello Sport, Alessandro Bastoni ar putea fi vânzarea-cheie a verii pentru cei de la Inter, fundașul naționalei Italiei fiind dorit de cluburi din Spania și Anglia. Deși nume precum cel al lui Marcus Thuram au fost vehiculate recent pe lista de plecări de la Inter, Bastoni pare să fie jucătorul care va părăsi echipa condusă de Chivu în mercato-ul din vară.
Inter
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Ilinca Mureșanu
Viitorul lui Alessandro Bastoni la Inter e unul incert, iar varianta unei despărțiri în această vară devine tot mai realistă. Conform presei din Italia, fundașul este principalul candidat pentru "vânzarea sezonului", transfer care ar trebui să aducă fonduri pentru întărirea lotului lui Cristi Chivu.
Ajuns la aproape 27 de ani și cu contract până în 2028, Bastoni reprezintă un profil ideal pentru o astfel de mutare: titular în naționala Italiei, cu experiență la cel mai înalt nivel și cu un palmares solid la Inter, unde a crescut de la tânăr promițător la lider defensiv pentru formația de pe Giuseppe Meazza.
Sezonul actual însă a fost unul complicat pentru Bastoni. Performanțele sale nu au fost constante, iar controversa din meciul cu Juventus, când simularea sa a dus la eliminarea lui Kalulu, i-a adus critici și presiune suplimentară.
Accidentarea recentă la tibie suferită în Derby della Madonnina l-a ținut doar pe bancă la meciul cu Atalanta, dar nu ar trebui să-i afecteze finalul de sezon sau convocarea la națională.
Bastoni, pe radarul celor de la Barcelona
O posibilă mutare în Serie A este foarte improbabilă din cauza salariului ridicat (peste 5 milioane de euro), însă interesul din afara Italiei crește. Barcelona este principala favorită în lupta pentru Bastoni.
Conform presei internaționale, însă, mai multe cluburi din Premier League urmăresc și ele cu atenție situația. Dacă în trecut Bastoni era cotat la 70 de milioane de euro, în prezent Inter ar putea accepta o ofertă în jur de 50 de milioane, eventual completată cu bonusuri de performanță.
După o remiză 1-1 în campionat cu Atalanta, Inter este concentrată mai mult ca niciodată pe finalul de sezon și pe atingerea obiectivele sportive, dar toate semnalele indică faptul că Bastoni ar putea fi unul dintre numele importante ale verii pe piața transferurilor.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Fiorentina
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4050.png)
1
1
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
Promo
Promo