Veste mare pentru Chivu, înainte de duelul cu Fiorentina, posibil decisiv pentru titlu

Vești excelente pentru Cristi Chivu: Hakan Calhanoglu urmează să revină în echipa de start a lui Inter pentru deplasarea de duminică, din Serie A, de la Fiorentina. Recuperarea totală a internaționalului turc îi oferă tehnicianului român și echipei acestuia un boost de moral înaintea unui meci care s-ar putea dovedi extrem de important în cursa pentru scudetto.

Cristi Chivu (Inter)

Credit imagine: Getty Images

Potrivit Sky Sport, atât Alessandro Bastoni, cât și Lautaro Martinez rămân incerți înaintea deplasării din Florența, fundașul având șanse puțin mai mari de a prinde lotul decât campionul mondial. Cu toate acestea, Chivu ar putea decide să nu îl riște pe niciunul dintre jucători, având în vedere condiția lor fizică, aceasta nefiind încă la nivelul necesar.

Calhanoglu, titular pentru prima oară în campionat pentru Chivu, după mai bine de două luni

În schimb, revenirea lui Calhanoglu printre titulari este principala veste din tabăria nerazzurilor, anunță sursa citată. "Regizorul" de la mijlocul terenului nu a mai prins primul "11" în campionat din ianuarie, de la accidentarea din derbyul cu Napoli, iar prezența sa în "camera motoarelor" va schimba semnificativ dinamica lui Inter.
Calhanoglu va prelua rolul de mijlocaș central, cu Barella și Zielinski interi, în timp ce linia de atac va fi formată din Thuram și Esposito. Dumfries, care a lipsit și el o perioadă lungă, va juca la rândul său în flancul drept din primul minut, așa cum s-a întâmplat și cu Atalanta, runda trecută (scor 1-1, meci în care Chivu a fost eliminat).
8 goluri și 2 pase decisive a reușit Calhanoglu în cele 18 meciuri în care a fost apt de joc pentru echipa lui Chivu, în acest sezon de Serie A.
Cum ar putea arăta Inter contra Fiorentinei (duminică, 21:45)
  • Sommer - Bisseck, Akanji, Carlos Augusto - Dumfries, Barella, Calhanoglu, Zielinski, Dimarco - Thuram, Esposito
Inter are 8 puncte avans față de Milan, care în această etapă va avea un duel cu Torino, pe San Siro. Cu victoria de aseară, de pe terenul lui Cagliari, Napoli, formația lui Conte, a urcat provizoriu pe 2, la 6 puncte distanță de nerazzurri. Cu 4 victorii la rând și cu De Bruyne și Lukaku reveniți după accidentări, campioana încă mai speră la titlu, deși specialiști creditează formația de lângă Vezuviu cu a 3-a șansă la scudetto.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo