Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Pur și simplu devastator!" Ce scrie presa din Italia despre Man și Mihăilă după victoria Parmei din Serie B

Bianca Dumitru

Publicat 13/09/2021 la 10:03 GMT+3

Dennis Man a reușit al doilea său gol din acest sezon pentru Parma, care a câștigat cu 4-0 duelul cu Pordenone, meci în care Valentin Mihăilă a fost titular. Presa din Italia le-a acordat note destul de bune celor doi români.

Dennis Man (Parma)

Credit imagine: Getty Images

Parma s-a impus duminică seară cu scorul de 4-0 în fața celor de la Pordenone, în a treia etapă din Serie B. Ultimul gol al meciului a fost marcat de Dennis Man, care a intrat pe teren după pauză, în locul lui Correia.
În urma evoluției sale, fostul jucător de la FCSB a fost lăudat de presa din Italia. Cei de la Parma Live i-au acordat nota 6,5 scriind că românul a început meciul pe bancă din cauza oboselii acumulate la echipa națională, dar că apoi a intrat bine în meci, reușind al doilea său gol din acest sezon pentru Parma.
Jurnaliștii de la TuttoMercatoWeb l-au notat cu 7 și au menționat că Man a fost "pur și simplu devastator pe contraatac", punctând că, pe lângă gol, românul a avut și alte ocazii bune de a înscrie.
În plus, cei de la site-ul Parma Today au scris că Dennis Man a fost prea puternic pentru adversarii săi care l-au urmărit pe tot parcursul reprizei secunde, fără a reuși să-l prindă. Aceștia i-au dat nota 6,5, amintind că a semnat una dintre reușitele Parmei.

"Valentin Mihăilă e de neoprit"

În ceea ce îl privește pe celelălt român de la Parma, Valentin Mihăilă a fost titular în meciul cu Pordenone, evoluând 58 de minute.
Cei de la Parma Live l-au notat cu 6,5 pe fostul jucător al Universității Craiova, notând că "deși nu este încă fizic la cel mai înalt nivel, se află într-o formă excelentă și este de neoprit, creând multe pericole în apărarea rivalilor și reușind o cursă excelentă".
Valentin Mihăilă (Parma)
Aceeași notă, 6,5, i-a fost acordată și de TuttoMercatoWeb, unde jurnaliștii au punctat că nu a reușit să-și pună amprenta în meci la fel cum a făcut-o în etapa precedentă, dar că a fost în continuare un jucător fundamental, deranjându-și adversarii.
Nu în ultimul rând, cei de la Parma Today i-au dat nota 6, scriind că Valentin Mihăilă a început meciul bine și l-a înnebunit pe El Kaouakibi, căruia nu i-a lăsat deloc spațiu.
În urma acestei victorii, Parma are 7 puncte și este pe locul 4 în clasamentul din Serie B, fiind depășită doar de Brescia, Pisa și Ascoli, care au câte 9 puncte. Pentru echipa lui Dennis Man și Valentin Mihăilă, urmează duelurile cu Cremonese, Ternana și Pisa, echipă la care evoluează Marius Marin.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo