Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dennis Man are viitorul incert! Parma vrea să-l vândă, dar nu în orice condiții! Prima ofertă, refuzată

Nicu Savin

Actualizat 28/12/2021 la 09:36 GMT+2

Dennis Man nu s-a adaptat tocmai bine la Parma, iar internaționalul român ar putea plea din Italia la numai un an de la transferul de la FCSB. Șefii "cruciaților" nu țin neapărat să-l păstreze, dar vor să recupereze mare parte din suma plătită pentru el, refuzând deja o primă ofertă venită de la Galatasaray.

Dennis Man

Credit imagine: Getty Images

Dennis Man a avut câteva meciuri bune la Parma în returul sezonului trecut din Serie A și chiar dacă echipa a retrogradat, românul a fost păstrat, fiind considerat o piesă esențială în procesul de reconstrucție. Serie B nu i-a priit deloc bine lui Man, care a început stagiunea ca titular, dar în ultima vreme a jucat foarte puțin.
Man a intrat într-o perioadă neagră încă din timpul lui Enzo Maresca, dar nici după schimbarea antrenorului lucrurile nu s-au îmbunătățit. Venirea lui Iachini trebuia să reprezinte un nou start pentru atacant, dar acesta nu a prins prea multe minute nici sub conducerea noului antrenor și zvonurile despre o eventuală plecare a sa s-au întețit.
Citește și:

Dennis Man, într-o situație delicată la Parma

Conform sportparma.com, șefii clubului de pe Enio Tardini sunt dispuși să-i dea drumul internaționalului român chiar din această iarnă, dar nu în orice condiții. Galatasaray și-a manifestat interesul pentru Man și chiar a făcut o ofertă. Turcii erau gata să plătească 8 milioane de € (împrumut cu opțiune de cumpărare în vară), dar Parma nu acceptă o sumă mai mică de 10 milioane.
Parma a plătit 13 milioane de € pentru Man (și ar mai putea achita alte 2 milioane sub formă de bonusuri), iar investiția trebuie acoperită măcar în mare parte. Ca atare, sursa citată notează că oficialii Parmei nu se grăbesc să-i decidă viitorul lui Man.
Hotărârea finală îi va aparține președintelui Tanner Krause. Dacă Parma nu va obține suma cerută în schimbul românului, varianta unui împrumut prinde tot mai mult contur. Italienii ar prefera să-l cedeze pe Man la un club implicat în Europa, în speranța că acesta își va păstra cota de piață prin evoluții bune, astfel încât în vară să poată fi vândut cu o sumă apropiată de cea plătită pentru el, de aceea negocierile cu Galatasaray (calificată în optimile Europa League) ar putea continua în luna ianuarie.
De când a ajuns la Parma, Man a jucat 25 de meciuri în toate competițiile, marcând 4 goluri și oferind o pasă decisivă.
Program Premier League 28,29, 30 decembrie 2021
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo