Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dennis Man nu a reușit să-l impresioneze pe noul antrenor al Parmei: "Unii au rămas în urmă!"

Irina Aldea

Publicat 27/11/2021 la 20:57 GMT+2

Dennis Man și Valentin Mihăilă vor fi antrenați la Parma de Giuseppe Iachini, un antrenor specializat în promovări în Serie A. Fotbalistul adus de la FCSB nu a reușit să-l impresioneze pe tehnician, iar acesta din urmă i-a transmis că trebuie să revină la nivelul optim, pentru a-și putea ajuta echipa.

Dennis Man

Credit imagine: Getty Images

Parma și-a propus promovarea imediată în Serie A, după retrogradarea din stagiunea precedentă, dar parcursul echipei a fost dezamăgitor. Acest lucru i-a fost fatal lui Enzo Maresca, care a fost demis și înlocuit cu Giuseppe Iachini, un antrenor cu o mare experiență în fotbalul italian. Acesta nu a fost impresionat de nivelul la care se regăsește Dennis Man.
Fotbalistul transferat de la FCSB este cel mai bine cotat jucător din lotul Parmei, la 10 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt. În ciuda valorii sale, Man a fost tras pe linia moartă la Parma, iar în ultimele patru meciuri ale Parmei în Serie B, Dennis Man a jucat doar nouă minute.

Noul antrenor al Parmei nu e impresionat de Dennis Man

"Trebuie să gândesc la toți jucătorii, iar Dennis (Man) face parte din echipă. Are calități excelente, iar eu am fost adus pentru a scoate maximum de la jucători, în toate privințele: tactic, caracter, participare, importanță. Lucrez cu Dennis la fel precum cu ceilalți jucători. Încerc să-l fac să redevină un jucător util cauzei noastre.
Sunt jucători care au avantaj din acest punct de vedere și sunt jucători care au rămas în urmă. Trebuie să-i aduc pe toți la același nivel de implicare. Apoi vom vedea dacă vor înțelege ce trebuie să facă, dar acesta este un discurs care se aplică tuturor jucătorilor. Dennis va urma aceeași cale precum ceilalți", a spus Giuseppe Iachini, citat de parmalive.com.
Ultima echipă antrenată de Iachini a fost Fiorentina, de care s-a despărțit la finalul stagiunii trecute, după ce gruparea viola a terminat pe locul 13 în Serie A. Alegerea celor de la Parma este una logică dacă ținem cont de trecutul tehnicianului. Acesta este un adevărat specialist al promovărilor în Serie A, obținând de-a lungul carierei 4 astfel de performanțe cu Chievo, Brescia, Sampdoria și Palermo.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo