Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Valentin Mihăilă, aproape de revenirea pe teren! Care este starea lui Dennis Man. Anunțul presei din Italia

Bianca Dumitru

Actualizat 04/11/2022 la 19:47 GMT+2

Valentin Mihăilă și Dennis Man au lipsit de la ultimele meciuri ale celor de la Parma din cauza unor accidentări. Potrivit presei din Italia, fostul jucător al Universității Craiova este aproape de a reveni pe teren.

Valentin Mihăilă, Dennis Man, Gigi Buffon (Parma)

Credit imagine: Twitter

Valentin Mihăilă și Dennis Man au ratat ultimele partide ale celor de la Parma, confruntându-se cu unele accidentări. Fostul jucător al Universității Craiova este, însă, aproape de revenirea pe teren.
Potrivit informațiilor oferite la TV Parma, Mihăilă va reveni în lotul lui Fabio Pecchia pentru partida cu Palermo, programată sâmbătă, de la ora 17:15, contând pentru a 12-a etapă din Serie B.
Românul în vârstă de 22 de ani nu a mai jucat de aproape două luni, confruntându-se cu o ruptură musculară în duelul dintre Parma și Ternana, de pe 10 septembrie.
Valentin Mihăilă a avut un start foarte bun de sezon, reușind să înscrie în 4 partide consecutive în tricoul echipei lui Pecchia, respectiv în amicalele cu FeralpiSalo și Lecce și în duelurile cu Salernitana, din Cupa Italiei, și Bari, din prima etapă a sezonului 2022/23 de Serie B.
Ulterior, fostul jucător al Universității Craiova a mai dat o pasă decisivă în duelul cu Cosenza, câștigat de Parma cu scorul de 1-0, iar în partida de pe terenul celor de la Genoa a reușit un gol și două assist-uri.
Citește și:

Dennis Man, încă indisponibil pentru Parma

În ceea ce îl privește pe Dennis Man, revenirea acestuia nu se va face pentru moment. Conform sursei citate, fostul fotbalist de la FCSB mai are nevoie de timp pentru a se recupera, nefiind refăcut complet.
Man a avut și el un start bun de sezon în tricoul Parmei, pentru care a reușit 3 goluri în 8 meciuri. Pentru prestațiile sale, românul le-a atras atenția unor cluburi din Serie A, vorbindu-se despre un posibil transfer în următoarele luni.
În acest moment, după 11 etape, Parma este pe locul 6 în clasamentul din Serie B, cu 19 puncte. Echipa lui Fabio Pecchia a înregistrat până acum 5 victorii și 4 rezultate de egalitate, fiind învinsă în doar două partide.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
picture

Spectacolul revine pe Eurosport! Turneul Masters de la Paris, în perioada 31 octombrie - 6 noiembrie

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo