Eurosport
Dennis Man, omul meciului pentru Parma în victoria contra lui Sudtirol. Românul a marcat din nou
De
Publicat 05/11/2023 la 19:04 GMT+2
Dennis Man a avut o evoluție decisivă în ultimul meci din Serie B. Atacantul român a fost numit omul meciului în victoria celor de la Parma, contra lui Sudtirol. Acesta a contribuit la primul gol al echipei sale și a marcat din penalty pentru a închide tabela.
Dennis Man (Parma)
Credit imagine: Twitter
Articol scris de Daniel Kerekes
Parma s-a impus în meciul din etapa a 12-a a ligii secunde italiene contra celor de la Sudtirol, cu scorul de 2-0. Dennis Man a fost cel mai bun om de pe teren, contribuind din plin la victoria echipei sale.
Gruparea antrenată de Fabio Pecchia a deschis scorul în minutul 9, prin atacantul Ange-Yoan Bonny. Faza golului a pornit de la o acțiune la care a contribuit și Dennis Man. Un fundaș advers a fost nevoit să îl deposedeze pe român, iar mingea a ajuns la coechipierul lui Man, care a finalizat din afara careului.
Internaționalul român și-a trecut numele pe tabela de marcaj cu nu gol marcat din lovitură de pedeapsă, în minutul 57. Atacantul de 25 de ani l-a păcălit pe portarul advers, transformând fără emoții.
Citește și:
Dennis Man, golgheterul Parmei
Această victorie îi consolidează Parmei prima poziție în Serie B. Echipa românilor Man și Mihăilă rămâne lider, la 5 puncte distanță de urmăritoarea, Venezia. Parma are șansa de a reveni în primul eșalon al fotbalului italian, după 3 sezoane petrecute în liga secundă.
Cu acest gol trecut în cont, Dennis Man l-a egalat pe coechipierul său, Adrian Benedyczak, în clasamentul golgheterilor echipei. Ambii au câte 6 reușite în campionat. Man a mai marcat de două ori în Cupa Italiei.
Celălalt român de la Parma, Valentin Mihăilă, nu a fost în lot pentru această partidă. Acesta are un sezon mai puțin prolific, nereușind să marcheze vreun gol. Până la următoarele meciuri de la echipa națională, cei doi vor mai juca un meci în Serie B, contra celor de la Lecco, în weekendul viitor.
Bogdan Racovițan, gol pentru Rakow
Un alt stranier a avut o zi prolifică astăzi. Bogdan Racovițan a deschis scorul în meciul disputat de Rakow Czestochowa, contra celor de la Zaglebie Lubin, câștigat cu 5-0. Apărătorul central de 23 de ani a avut o prestație excelentă, marcând primul gol al echipei sale în minutul 4.
Racovițan a marcat în urma unei parade a portarului advers. Mingea a ajuns la fostul fotbalist al Botoșaniului, care a împins mingea în poartă cu o lovitură de cap. Acesta a fost al treilea gol marcat de Racovițan în acest sezon. Toate reușitele acestuia au fost marcate în campionatul Poloniei.
Rakow este abia pe locul 4 în clasamentul din Ekstraklasa, cu 26 de puncte adunate. Racovițan va reveni pe teren în meciul de joi, contra celor de la Sporting Lisabona, în grupa D a Europa League.
Promo
Promo