Haos de nedescris în Serie B! Brescia are în faţă o penalizare de 4 puncte, Sampdoria se poate salva. Incredibil ce s-a întâmplat
Actualizat 18/05/2025 la 19:42 GMT+3
Serie B e zguduită de un eveniment neașteptat, care poate răsturna complet clasamentul final în zona inferioară. Brescia, echipă care și-a asigurat menținerea în liga secundă, are în faţă o penalizare de 4 puncte din cauza unor nereguli financiare, ceea ce duce la retrogradarea sa directă. Această situație o ajută pe Sampdoria, care pe teren luase pentru prima oară în istorie drumul spre Serie C.
Massimo Cellino (presidente Brescia)
Credit imagine: Getty Images
Iminenta penalizare a Bresciei are la bază o neregulă financiară legată de plata salariilor și contribuțiilor aferente lunii februarie 2025. Potrivit Gazzetta dello Sport, clubul condus de președintele Massimo Cellino ar fi încercat să acopere o parte din aceste plăți prin utilizarea unor credite fiscale care, în urma verificărilor, s-au dovedit a fi inexistente. Procesul a început în data de 28 februarie 2025, când Comisia de Supraveghere a Cluburilor de Fotbal (Co.Vi.So.C.) a solicitat Agenției de Venituri din Italia să verifice legitimitatea acestor credite. Răspunsul agenției a venit abia pe 16 mai, confirmând că documentele prezentate de Brescia nu sunt valide.
Imediat, Co.Vi.So.C. a transmis actele către Procuratura Federației Italiene de Fotbal (FIGC), care a finalizat investigațiile în doar două zile, astfel că azi aceasta a emis un aviz de încheiere a anchetei. Penalizarea maximă prevăzută în astfel de cazuri este de 4 puncte, iar aceasta este sancțiunea așteptată pentru Brescia. Această decizie a declanșat un lanț de consecințe care afectează mai multe echipe din zona inferioară a clasamentului din Serie B.
Impactul asupra clasamentului, după iminenta penalizare a Bresciei! Sampdoria se poate salva
Înainte de penalizare, clasamentul final al sezonului regulat 2024/2025 al Serie B arăta astfel în zona retrogradării:
- Brescia - 43 de puncte - salvată direct, datorită victoriei cu 2-1 împotriva Reggianei.
- Frosinone - 43 de puncte - cu un golaveraj mai slab în meciurile directe cu Brescia, urma să joace play-out-ul.
- Salernitana: în ciuda victoriei cu 2-0 împotriva Cittadellei, rezultatul a fost insuficient pentru salvare directă - urma să dispute play-out-ul.
- Sampdoria: remiza cu Juve Stabia, 0-0, a însemnat retrogradarea directă în Serie C, alături de Cittadella și Cosenza.
Aplicarea penalizării de 4 puncte pentru Brescia va duce fosta formaţie a lui Mircea Lucescu la 39 de puncte, astfel că aceasta va lua drumul ligii a 3-a, la braţ cu Cittadella și Cosenza.
Frosinone urcă pe locul 16, obținând salvarea directă fără a mai disputa play-out-ul, în timp ce Salernitana urcă pe locul 17, calificându-se pentru play-out cu avantajul poziției mai bune în clasament. Sampdoria va urca pe locul 18 şi va evita retrogradarea directă, obținând dreptul de a juca play-out-ul pentru menținerea în Serie B.
Această situaţie a dus deja la anularea play-out-ului programat inițial între Salernitana și Frosinone (19 și 26 mai 2025), urmând ca, după ce măsura împotriva Bresciei devine oficială, să se reprogrameze un nou play-out, între Salernitana și Sampdoria.
Președintele Bresciei, Massimo Cellino (foto sus), a descris situația drept o "lovitură teribilă" suferită de club, susținând că cei porecliţi "Le Rondinelle" au fost victima unei terțe părți care ar fi furnizat creditele fiscale nevalide. Clubul a plătit aproximativ 1,4 milioane de euro acestei societăți pentru a acoperi contribuțiile, dar documentele s-au dovedit a fi false. Cellino nu a comentat prea mult pe marginea subiectului, dar surse din media italiană indică faptul că Brescia pregătește un apel pentru a contesta penalizarea (prima audiere e programată pe 22 mai).
Promo
Promo