Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sezonul actual din Serie A se va relua pe 20 iunie. Guvernul Italiei și-a dat acordul

Cosmin Cioboata

Actualizat 28/05/2020 la 22:40 GMT+3

Sezonul actual din Serie A se va relua pe 20 iunie. Guvernul Italiei și-a dat acordul în urma unei ședințe organizate astăzi.

Sezonul actual din Serie A se va relua pe 20 iunie

Credit imagine: Getty Images

Meciurile din campionatul Italiei, țara europeană cea mai grav afectată de Covid-19, vor începe pe 20 iunie. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă în presa italiană, după conferința la care au participat Ministrul Sporturilor Vincenzo Spadafora, președintele Federației Italiene, șeful din Serie A și reprezentanții asociaților jucătorilor și medicilor sportivi din țară.
Serie A a fost primul campionat de top din Europa întrerupt din cauza pandemiei. În primă fază, meciurile s-au disputat fără spectatori sau au fost amânate. Odată cu creșterea alarmantă a numărului de cazuri pozitive cu Covid-19, desfășurarea campionatului a devenit tot mai dificilă. Prin urmare, sezonul 2019/2020 a fost oprit la începutul lunii martie, după 26 de etape.

Serie A revine pe 20 iunie! Cum ar putea arăta programul etapelor

Federația Italiană va decide în următoarea perioadă programul meciurilor. În presa italiană se discută despre disputarea partidelor din 3 în 3 zile, la următoarele intervale de timp: 17.00, 19.15 și 21.30 (ora Italiei).
"A fost o întâlnire eficientă. De la bun început am hotărât că fotbalul va reveni în momentul în care vom putea asigura condițiile necesare. Italia își revine și mi se pare normal ca fotbalul să urmeze același curs. Comitetul tehnic (n.r. - al Guvernului Italiei) și-a dat acordul, cu condiția ca orice jucător testat pozitiv să intre în carantină.", a spus Vincenzo Spadafora, Ministrul Sporturilor.

Serie A revine cu etapa 25! Semifinalele Cupei, pe 13 iunie

Potrivit presei din Italia, sezonul din Serie A ar urma să fie reluat cu meciurile rămase din etapa 25: Atalanta - Sassuolo, Inter - Sampdoria, Torino - Parma și Verona - Cagliari. În același timp, a fost stabilit ca returul semifinalelor din Cupa Italiei - Juventus vs Milan și Napoli vs Inter - să se dispute pe 13 iunie, cu o săptămână înaintea reluării campionatului. În cazul celor două meciuri, va fi nevoie de semnătura Prim-Ministrului într-un decret special. De asemenea, finala Cupei ar urma să se joace pe 17 iunie.
Spadafora a mai anunțat că, dacă sezonul nu va putea fi dus la bun sfârșit în formatul actual, se va recurge la organizarea unui playoff sau, în cel mai rău caz, la "înghețarea" campionatului.

Etapa 27 din Serie A:

  • AS Roma - Sampdoria
  • Atalanta - Lazio
  • Bologna - Juventus
  • Fiorentina - Brescia
  • Genoa - Parma
  • Inter - Sassuolo
  • Lecce - AC Milan
  • SPAL - Cagliari
  • Torino - Udinese
  • Verona - Napoli
You Say We Play
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo