Islanda este adversara României din semifinala barajului pentru calificarea la Euro, iar nordicii au dovedit că pot să apeleze şi la mijloace mai puţin "ortodoxe" pentru a-şi agasa rivalii.
Ceea ce a păţit Turcia, în iunie, înainte de partida din grupa H a preliminariilor, a atras la momentul respectiv atenţia tuturor. Mai întâi, jucătorii fostei naţionale a lui Lucescu au fost nevoiţi să aştepte 3 ore pentru încheierea formalităţilor. Oficialii aeroportului din Reykjavik au invocat măsurile de securitate, fiecare bagaj fiind controlat individual.
Apoi, punctul culminant a avut loc la ieşirea din aeroport, când Emre Belozoglu, fost jucător la Inter, a fost rugat să spună câteva cuvinte despre meci. Acesta a acceptat, moment în care, alături de microfoane, a apărut şi o perie de toaletă.
Cupa Mondială FIFA
Camerun și Serbia au încheiat la egalitate una dintre cele mai spectaculoase partide din Qatar
ACUM 42 MINUTE

Turcii, revoltaţi de ce au păţit în Islanda

Autorităţile din Turcia s-au declarat indignate de acest comportament, ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, cerând public ca partea islandeză să îşi ceară scuze. Media din Turcia a fost însă şi mai acidă, jurnaliştii de la Istanbul acordând spaţii largi evenimentului.
Un astfel de episod are şanse mici să se mai întâmple în viitor, în contextul în care a ieşit iureşul din vară, dar e clar că islandezii sunt extrem de pasionali şi sunt gata de şicane pentru a-şi ajuta naţionala.
Naționala României va juca cu Islanda în semifinalele barajului EURO organizat în urma rezultatelor din Liga Națiunilor, pe 26 martie la Reykjavic. În cazul în care "tricolorii" trec de nordici, vor juca în finala barajului cu câștigătoarea dintre Bulgaria și Ungaria, pe 31 martie, în deplasare.
Fotbal
Messi, convins de Inter Miami și cu doi foști coechipieri de la Barcelona. Dream Team pentru Beckham
ACUM O ORĂ
Cupa Mondială FIFA
Thibaut Courtois, extrem de nervos după înfrângerea cu Maroc. A lovit cu pumnul într-un geam
ACUM 2 ORE