Cu un ultim "lo scudetto" obținut în sezonul 2010-11, de altfel ultimul trofeu major obținut de "diavoli" până în acest moment, Silvio Berlusconi a cedat clubul AC Milan în vara anului 2017 unui consorțiu chinez, însă în cele din urmă un procent de 99,93% din pachetul de acțiuni i-a revenit companiei americane de investiții Elliot Investment Corporation, cu sediul la New York (una dintre cele mai mari companii de servicii financiare din întreaga lume). Cu toate acestea, clubul "rossonero" nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor suporterolor, și anume revenirea în lupta pentru adjudecarea titlului în Serie A, competiția internă fiind dominată în ultimele opt sezoane de Juventus Torino.
În urmă cu doar câteva zile, Ivan Gazidis, actualul director executiv al lui AC Milan, a declarat faptul că echipa a fost salvată de la faliment și implicit retrogradarea în Serie B de către membrii din actuala conducere a clubului, detaliu ce l-a deranjat pe Silvio Berlusconi.
Acestea sunt afirmații pe care cineva le poate face doar dacă intră în toaletă și se asigură, mai întâi, că ușa e închisă. În ceea ce privește modul în care putem face Milanul să revină la notorietatea din trecut, acesta este unul simplu, însă în același timp dificil de realizat: dați clubul înapoi lui Silvio Berlusconi
Africa Cup of Nations
Cupa Africii | Nigeria și Egipt, la braț în faza eliminatorie! Se știu deja trei meciuri din optimi
ACUM 3 MINUTE

Ce spune Berlusconi despre dărâmarea San Siro

În acest an, cluburile AC Milan, respectiv Internazionale Milano au inițiat propriile proiecte privind construirea noului stadion ce va înlocui San Siro, un proiect propus de Silvio Berlusconi înainte ca acesta să cedeze procentul său de acțiuni, însă ulterior a fost abandonat.
Actualmente acționar al clubului din Serie C, A.C. Monza, Berlusconi consideră că aceste proiecte sunt bine-venite în vederea creării unei arene moderne pentru un oraș cu o puternic accentuată istorie fotbalistică precum Milano, însă totodată crede că demolarea stadionului San Siro va afecta, din punct de vedere emoțional, cele două mari comunități de fani ale fotbalului italian.
Acestea sunt proiecte minunate, sunt sigur că va fi construită o arenă modernă și aspectuoasă. Însă, încă suntem îndrăgostiți de San Siro deoarece am câștigat tot ce se poate aici, fiecare suporter are parte de o priveliște prielnică și sper că se va găsi o soluție prin a fi împiedicată demolarea stadionului San Siro. În caz contrar, aș propune ca orașul să dea stadionul clubului Monza | Silvio Berlusconi
După primele șapte etape ale actualului sezon din Serie A, AC Milan se află pe locul 13 al clasamentului, cu doar trei victorii și patru înfrângeri, bilanț ce a reprezentat sfârșitul mandatului lui Marco Giampaolo la nivelul băncii tehnice. Astfel, conducerea clubului l-a desemnat pe Stefano Pioli, fostul tehnician al Fiorentinei, drept noul antrenor principal, această mutare fiind vehement contestată de supoterii "rossoneri".
Ligue 1
Dorit acum câteva luni de Rapid, a semnat cu campioana Franței
ACUM 3 ORE
Romanian Liga I
Dinamo "respiră" după transferul lui Sorescu! Cum va folosi banii încasați
ACUM 4 ORE