Un nou meci mare făcut de tinerii lui Rădoi, chiar dacă echipa U21 a României s-a schimbat aproape în totalitate față de cea care obținea un rezultat incredibil în Italia și San Marino, ajungând până în semifinalele competiției.
Dar tehnicianul tricolorilor e același și, dincolo de faptul că are calități tehnico-tactice incontestabile, e un excelent psiholog și știe să motiveze perfect echipa. Astfel, deși Mihăilă&Co au plecat de la 0-1, aceștia nu s-au pierdut cu firea și au întors spectaculos rezultatul. Eroul serii a fost fără îndoială Mihăilă, poate cel mai bun jucător din Liga 1 în acest moment.

Cum se califică România U21 la Campionatul European

Romanian Liga I
Dan Petrescu, aproape de a deveni noul selecționer al României! Informații de ultimă oră
02/12/2021 LA 15:45
Tricolorii lui Rădoi au nevoie de o clasare în primele două formații pentru a spera că prind un loc la turneul final din 2021.
Din cele 16 echipe care se vor califica la Campionatul European de peste doi ani, 9 vor fi câștigătoarele grupelor. Direct va merge și cel mai bun loc doi, pentru ca restul de 8 formații clasate pe poziția secundă să joace un baraj, în dublă manșă. Deja două echipe sunt calificate, Ungaria și Slovenia, din postură de țări gazdă.
Pe hârtie, se anunța un duel între Danemarca și România pentru primele două locuri; însă Finlanda avusese un start impresionant, cu 7 goluri înscrise și doar unul primit, înainte de eșecul din runda precedentă, cu Danemarca, astfel că succesul nostru de joi seară e cu atât mai important.
Deși probabil nu va emite pretenții, Ucraina e o formație care nu trebuie subestimată. În înfrângerea cu România, de luna trecută, a avut 7 jucători dintre cei care au câștigat Mondialul U20, astfel că, odată această echipă sudată, va deveni extrem de periculoasă.
Avantajul României e că joacă meciul retur cu Danemarca pe teren propriu, dar meciurile din grupa noastră sunt extrem de echilibrate. În aceste condiții, foarte probabil locul secund din grupa noastră nu se va califica direct la Campionatul European.

Clasamentul grupei României U21

https://i.eurosport.com/2019/11/14/2716980.png

Rezultatele din preliminariile Campionatului European U21

  • 6 septembrie 2019: Ucraina – Finlanda 0-2, Irlanda de Nord – Malta 0-0
  • 10 septembrie 2019: Ucraina – Malta 4-0, Finlanda – Irlanda de Nord 1-1, Danemarca – România 2-1
  • 10 octombrie 2019: Finlanda – Malta 4-0, Danemarca – Irlanda de Nord 2-1, România – Ucraina 3-0
  • 14 octombrie 2019: Finlanda – Danemarca 0-1, România – Irlanda de Nord 3-0
  • 14 noiembrie 2019: România – Finlanda 4-1

Au mai rămas de jucat din grupa României

  • 15 noiembrie 2019: Ucraina – Danemarca
  • 19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România, Danemarca – Malta
  • 27 martie 2020: Malta – Ucraina
  • 31 martie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda
  • 4 septembrie 2020: Danemarca – Ucraina, Malta – Irlanda de Nord, Finlanda – România
  • 8 septembrie 2020: Finlanda – Ucraina, Irlanda de Nord – Danemarca, Malta – România
  • 9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca
  • 13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda
Fotbal
FRF are o nouă variantă pentru banca echipei naționale! Ce antrenor au pus pe listă
30/11/2021 LA 18:53
Fotbal
O nouă variantă pentru FRF! Cine este antrenorul dorit pe banca tehnică a naționalei României
26/11/2021 LA 18:02