FRF susține campania de vaccinare, iar în luna februarie a demarat un proiect denumit "Fotbalul se vaccinează", în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus în țara noastră.
Astfel, peste 50% dintre jucătorii din primele trei ligi din România s-au imunizat împotriva coronavirusului, iar 95% dintre angajații FRF au recurs la același gest.
Un singur arbitru din fotbalul românesc nu s-a vaccinat până în prezent împotriva bolii.
Ligue 1
Lionel Messi a venit cu Balonul de Aur pe Parc des Princes, dar PSG a fost ținută în șah
ACUM 2 ORE
Acest procent de 50% este mai mare decât media la nivel național, acolo unde aproape 40% din populație s-a vaccinat împotriva infecției.

Situația vaccinării în primele trei ligi din România

Peste 50% dintre jucătorii celor 136 de formații care evoluează în primele trei ligi din România sunt vaccinați cu schema completă, conform site-ului FRF.
"În acest moment, în primele trei eșaloane fotbalistice ale României, adică la cele 136 de formații, peste 50% dintre jucători sunt vaccinați cu schema completă. Procentul este superior ratei de vaccinare la nivel național, care se află sub 40%! În ceea ce privește staff-ul (tehnic, suport sau medical), procentul este de peste 80%. Mai mult decât atât, sunt cinci formații, două în Liga 2 și trei în Liga 3, ale căror delegații sunt vaccinate în proporție de 100%!
La nivelul instituției FRF, 95% dintre angajați sunt vaccinați, iar în cadrul staff-urilor tuturor echipelor naționale procentul este de 100%. În plus, la ultima acțiune a primei reprezentative, procentul jucătorilor vaccinați a fost de aproape 80%!
În ceea ce privește arbitrii, la Liga 1, 98,25% este procentul celor vaccinați, adică dintr-un total de 57 de persoane una singură nu este vaccinată. Aceasta se află însă în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi de la testarea pozitivă Covid-19. La Liga 2, din cei 87 de arbitri doar 5 nu sunt vaccinați, un procent de 94,25%, iar la Liga 3 procentul este de 82,07%, mai exact sunt 45 de arbitrii din cei 251 care încă nu s-au vaccinat.
Referitor la observatorii de arbitri, dintr-un total de 141 de persoane, în toate cele trei eșaloane, 34 încă nu s-au vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2, rezultând un procent de 75,9%.",precizează FRF.
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a transmis un mesaj în care a încurajat vaccinarea la nivelul fotbalului românesc: "Traversăm din nou o perioadă grea la nivel național, iar în ceea ce privește sportul din România arenele sportive sunt din nou închise. Trebuie să avem încredere în oamenii de știință! Astfel, Federația Română de Fotbal face apel către toți practicanții și suporterii fotbalului să urmeze recomandările experților care stau în spatele dezvoltării vaccinului. Vaccinarea este drumul cel mai scurt spre o viață normală!"
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Premier League
Everton trăiește momente groaznice! Ce au cântat fanii la finalul derby-ului Merseyside cu Liverpool
ACUM 2 ORE
Fotbal
Premier League | Rezumatul meciului Southampton - Leicester 2-2
ACUM 2 ORE