Fotbalul francez a produs întotdeauna fotbaliști de superclasă, iar echipele din Premier League au fost mereu atente la telentele din țara de peste Canalul Mânecii. În plus, campionatul Angliei a fost printre preferatele francezilor, atât potența financiară a britanicilor cât și stilul de joc practicat în Albion fiind pe placul acestora.
Noi am alcătuit un top al celor mai buni 5 fotbaliști francezi care au jucat în Premier League, iar dumneavoastră îl puteți alege pe cel mai bun dintre ei.
https://i.eurosport.com/2020/05/11/2817368.jpg
Liga
Anunț incredibil în presa din Spania: Barcelona îl vrea pe Mbappe! Ce ofertă i-au pregătit
ACUM O ORĂ

Eric Cantona (Manchester United)

Primul mare fotbalist francez care și-a pus amprenta asupra Premier League a fost Eric Cantona. Acesta a ajuns în Anglia în iarna lui 1992, la Leeds, dar în luna noiembrie a aceluiași an a fost cumpărat de Manchester United.
Mutarea a fost una dintre cele mai inspirate din întreaga carieră a marelui Sir Alex Ferguson, deoarece Cantona a fost omul care pus serios umărul la renașterea echipei de pe Old Trafford. În cei aproape 5 ani petrecuți în tricoul "diavolilor", Cantona a câștigat de 4 ori titlul în Premier League, în 2 rânduri bifând eventul.
În 2001, Cantona a fost ales de fani jucătorul secolului pentru Manchester United. Pe cât de talentat, pe atât de controversat, Eric Cantona a fost un jucător excepțional, dar și o perosnalitate imensă. Numit de fani "Eric The King", Cantona a primul francez care a marcat nou înființata Premier League (1992-1993).
https://i.eurosport.com/2020/04/16/2807323.jpg
Care sunt cei mai buni fotbaliști francezi care au jucat vreodată în Premier League? Răspunde la Sondaj aici!

Thierry Henry (Arsenal)

Thierry Henry a ajuns în Premier League în 1999. După un sezon dezamăgitor la Juventus, unde nu a fost folosit pe postul care îi convenea, Henry a fost luat de Arsene Wenger în nordul Londrei, antrenorul francez cunoscându-i calitățile de la AS Monaco.
În scurt timp, Henry a devenit unul dintre cei mai buni atacanți din Premier League și unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria lui Arsenal. A jucat 369 de meciuri pentru Arsenal și a marcat 228 de goluri, fiind cel mai bun marcator din istoria "tunarilor".
Henry a jucat la Arsenal până în 2007, câștigând 2 titluri în Premier League și 3 cupe ale Angliei. De asemenea, francezul și-a dus echipa până în finala Champions League din 2006, pierdută însă în fața Barcelonei, club la care urma să ajungă un an mai târziu.
https://i.eurosport.com/2018/04/19/2316842.jpg

Patrick Vieira (Arsenal)

Sfârșitul anilor '90 și începutul anilor 2000 a reprezentat pentru Arsenal o perioadă fructuoasă din punct de vedere al rezultatelor, iar fotbaliștii francezi au pus serios umărul la acele performanțe. Unul dintre ei a fost și Patrick Vieira.
Unul dintre cei mai buni închizători din istoria fotbalului, Vieira a ajuns la Arsenal în 1996, după un sezon nu prea reușit la Milan. Premier League i s-a potrivit extraordinar francezului, care a devenit în scurt timp unul dintre liderii echipei, iar după retragerea lui Tony Adams (2002) a preluat și baderola de căpitan.
https://i.eurosport.com/2014/10/25/1338722.jpg

Robert Pires (Arsenal)

Un alt fotbalist francez care a făcut senzație în tricoul lui Arsenal în acei ani a fost Robert Pires. Fotbalist cu o viziune și o tehnicitate ieșite din comun, mijlocașul a jucat pentru "tunari" între 2000 și 2006, suficient pentru a rămâne în memoria colectivă drept unul dintre cei mai buni francezi care au evoluat în Premier League.
Pires a mai avut o scurtă aventură și la Aston Villa (noiembrie 2010-iunie 2011), dar Arsenal rămâne clubul la care a obținut cele mai mari performanțe din carieră. Alături de Henry și Vieira, Pires a fost unul dintre liderii "invincibililor" din sezonul 2003-2004, când Arsenal s-a încoronat campioană în Premier League fără să cunoască gulstul înfrângerii.
https://i.eurosport.com/2020/09/25/2893563.jpg

N'Golo Kante (Leicester, Chelsea)

Dacă primii 4 fotbaliști din topul nostru au agățat de mult ghetele în cui, ultimul este în continuare unul dintre cei mai importanți jucători din Premier League. Kante a ajuns în Anglia în 2015, la Leicester, la timp pentru a fi printre artizanii celei mai mari performanțe din istoria formației. Leicester a cucerit titlul în Premier League în sezonul 2015-2016, Kante fiind printre cei mai buni jucători din echipa lui Ranieri în acel an, iar Abramovich a scos din buzunar 35 de milioane de € pentru a-l lua la Chelsea în 2016.
În primul sezon pe Stamford Bridge, Kante a cucerit titlul și cu Chelsea, jocul său fiind din nou la înălțime. Chiar dacă momentan nu traversează cea mai bună perioadă a carierei, N'Golo Kante rămâne în continuare un fotbalist extraordinar, care și-a pus serios amprenta asupra echipelor din Premier League la care a evoluat.
Romanian Liga I
Anunțul Peluzei Cătălin Hîldan înaintea derby-ului Dinamo – Rapid!
ACUM O ORĂ
Serie A
Jose Mourinho dă afară o jumătate de echipă după înfrângerea incredibilă din Norvegia
ACUM O ORĂ