Eurosport
Reacția genială a lui Toni Kroos, după ce a fost huiduit la fiecare atingere de balon în Arabia Saudită
De
Publicat 11/01/2024 la 10:59 GMT+2
Real Madrid a obținut aseară calificarea în finala Supercupei Spaniei, după ce a trecut în prelungiri de Atletico, scor 5-3. Toni Kross nu a fost primit prea bine de fanii saudiți, care l-au huiduit la fiecare atingere de balon. Germanul a reacționat imediat după meci.
Toni Kroos
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid s-a calificat aseară în finala Supercupei Spaniei, după ce a învins-o pe Atletico în cea mai spectaculoasă partidă dintre cele două rivale madrilene în acest secol, una încheiată în prelungiri, cu scorul de 5-3.
Toni Kroos a fost trimis pe teren în minutul 67, în locul lui Luka Modric, și nu a avut o misiune foarte ușoară din cauza spectatorilor. Saudiții l-au huiduit pe mijlocașul de 34 de ani la fiecare atingere de balon, creând o atmosferă cu totul ostilă față de el.
La finalul partidei, Carlo Ancelotti a spus că nu știe de ce publicul a avut o astfel de reacție la adresa lui Kroos și că nici fotbalistul nu înțelege atitudinea arabilor.
Mijlocașul a reacționat și el după meci, postând un mesaj ironic pe rețelele de socializare, care a fost apreciat de peste 200.000 de oameni în mai puțin de 12 ore.
"Asta a fost distractiv! Public uimitor", a scris Kroos pe contul său de X, dând de înțeles că nu s-a lăsat afectat de modul în care spectatorii l-au însoțit în această partidă.
Citește și:
De ce a fost huiduit Kroos în Arabia Saudită
Conform presei internaționale, ostilitatea saudiților a avut la bază, cel mai probabil, declarațiile făcute de Toni Kroos după transferul lui Gabri Veiga în Arabia Saudită.
Germanul s-a arătat dezamăgit de faptul că ibericul a ales să plece din Europa la doar 21 de ani. "Jenant" a catalogat mijlocașul lui Real Madrid opțiunea lui Veiga, jucător care putea să facă mare performanță în fotbalul care contează.
În plus, în vara anului 2023, Kroos a și refuzat ofertele venite din partea cluburilor saudite pe numele său, anunțând că vrea să-și încheie cariera la Real Madrid.
Această atitudine pe care germanul a avut-o față de arabi a fost "răsplătită" aseară cu huiduieli la meciul din Supercupa Spaniei.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo