Eurosport
Supercupa Spaniei | Meciuri tari în Arabia Saudită! Real și Barcelona se pot întâlni în finală
De
Publicat 08/01/2024 la 15:44 GMT+2
Supercupa Spaniei la fotbal este programată săptămâna aceasta în Arabia Saudită, pentru al cincilea an consecutiv, anunțându-se un autentic examen pentru participante - FC Barcelona, Real Madrid, Atletico Madrid și Osasuna Pamplona - care au sosit la Riad cu visul de a-și adjudeca primul trofeu din acest an.
ngel Correa of Atletico Madrid is fouled by Jude Bellingham of Real Madrid during the LaLiga EA Sports match between Atletico Madrid and Real Madrid CF
Credit imagine: Getty Images
Această a cincea ediție sub formatul actual va debuta miercuri, pe stadionul Al-Awwal Park din Riad, cu meciul dintre Real Madrid, deținătoarea Cupei Spaniei, și Atletico Madrid, ocupanta locului al treilea în ediția trecută din La Liga.
Joi urmează să se dispute cea de-a doua semifinală, între FC Barcelona, deținătoarea trofeului și campioana en titre a Spaniei, și Osasuna Pamplona, finalista ediției trecute a Cupei Spaniei.
Dintre cele patru, Real Madrid este cu siguranță echipa care traversează cel mai bun moment. Lideri în campionat, la egalitate de puncte cu Girona, cu un avans notabil față de Barcelona și Atletico Madrid, elevii antrenorului Carlo Ancelotti au acces în optimile de finală ale Ligii Campionilor cu șase victorii în tot atâtea partide, iar în Cupa Spaniei au învins sâmbătă fără mari probleme formația de ligă inferioară Arandina.
Un alt element important îl reprezintă faptul că Real este cea mai bună echipă în deplasare din actuala ediție a ligii spaniole, de asemenea la egalitate cu Girona, capitol la care gruparea de pe Santiago Bernabeu a făcut cu adevărat diferența față de cele două mari rivale ale sale - Barca și Atletico - în lupta pentru titlu.
Însă, Real Madrid nu poate uita că a suferit singura sa înfrângere din acest sezon în fața lui Atletico, pe stadionul Metropoliano (scor 1-3), pe 24 septembrie, partidă în care jucătorii antrenați de Diego Simeone au fost net superiori adversarilor lor.
FC Barcelona vine în schimb în Arabia Saudită într-o perioadă mai puțin fastă pe plan sportiv, după 20 de partide în care nu a reușit să câștige la o diferență mai mare de un gol, inclusiv cea de duminică, în fața modestei Barbastro (3-2), în Cupa Spaniei. Antrenorul Xavi Hernandez speră ca un eventual succes în Supercupă să le ofere elevilor săi declicul necesar pentru a doua parte a sezonului.
Prima sa adversară, Osasuna, participă la această competiție ca un premiu pentru senzaționala sa campanie trecută, în care a ajuns până în finala Cupei Spaniei, pierdută în fața lui Real Madrid. Chiar dacă randamentul din acest sezon a fost mult inferior celui din sezonul precedent, gruparea din Pamplona promite să lupte până la capăt pentru șansa sa.
Finala Supercupei Spaniei 2024 va avea loc în data de 14 ianuarie, pe Al-Awwal Park, stadionul echipei Al-Nassr, la care evoluează starul portughez Cristiano Ronaldo.
Cu 14 trofee cucerite, FC Barcelona este deținătoarea recordului de victorii în Supercupa Spaniei, urmată de Real Madrid (12), Deportivo La Coruna și Athletic Bilbao (3).
Sursa: AGERPRES
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo